Antena 3 CNN Actualitate Ministrul informaţiilor al ISIS a fost ucis într-un bombardament. Pentagonul a confirmat informația

Ministrul informaţiilor al ISIS a fost ucis într-un bombardament. Pentagonul a confirmat informația

Ministrul informaţiilor al ISIS a fost ucis într-un bombardament. Pentagonul a confirmat informația
Sursa foto: Foto: pixabay.com
16 Sep 2016   •   22:26

Ministrul informaţiilor al grupării Stat Islamic, Wa'il Adil Hasan Salman al-Fayad, a fost ucis într-un bombardament aerian al coaliţiei anti-jihadiste pe 30 august în apropiere de Raqqa în Siria, a anunţat vineri Pentagonul, relatează AFP şi Reuters.

Potrivit lui Peter Cook, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, responsabilul SI "superviza" producţia înregistrărilor video care prezentau execuţii şi torturi, difuzate de jihadişti pe reţelele sociale.

El era un "asociat apropiat" al numărului doi al grupării jihadiste, Abu Mohammed al-Adnani, ucis de asemenea pe 30 august într-o lovitură a coaliţiei.

Wa'il Adil Hasan Salman al-Fayad, cunoscut sub numele de Dr. Wa'il, era de asemenea un "membru important" al consiliului de conducere al SI, shura, a precizat purtătorul de cuvânt.

"Eliminarea liderilor SI slăbeşte capacitatea grupării de a-şi păstra teritoriul şi capacitatea de a planifica, finanţa şi conduce atacurile sale" în Irak, Siria şi în alte părţi ale lumii, a spus Peter Cook.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise)

×
Subiecte în articol: statul islamic bombardament Pentagon
Parteneri
Vremea se răceşte brusc în România. Zonele vizate de alerta ANM
x close