Antena 3 CNN Actualitate O sondă spațială NASA va ajunge pe un asteroid uriaș, ca să analizeze mostre de materie

O sondă spațială NASA va ajunge pe un asteroid uriaș, ca să analizeze mostre de materie

O sondă spațială NASA va ajunge pe un asteroid uriaș, ca să analizeze mostre de materie
Sursa foto: Foto: captură video youtube.com
de S.T.    |    30 Ian 2018   •   20:09

Sonda OSIRIS-REx, lansată de NASA în septembrie 2016, ajunge anul acesta la ţinta sa, asteroidul Bennu, din vecinătatea relativă a Pământului, de unde va culege o mostră de materie pe care o va aduce pe Pământ în 2023.

Numele misiunii reprezintă acronimul de la „Origins, Spectral Interpretation, Resource Identification, Security, Regolith Explorer”. Această misiune reprezintă cea de-a treia etapă a programului spaţial al NASA de explorare a Sistemului Solar New Frontiers, din care mai fac parte misiunile New Horizons (New Frontiers I) şi respectiv Juno (New Frontiers II)

„Obiectivul principal al OsiriX-REx este de a aduce cel puţin 60 de grame şi cel mult două kilograme de materiale bogate în carbon, care vor fi prelevate de la suprafaţa asteroidului Bennu”, a declarat Dante Lauretta, profesor de ştiinţă planetară la Universitatea din Arizona şi responsabil ştiinţific al acestei misiuni fără precedent pentru NASA, cu un buget de 800 de milioane de dolari.



Aceasta va fi cea mai mare cantitate de material extraterestru adus de agenţia spaţială americană de la programul Apollo (1969-1972), când astronauţii americani au raportat un total de 362 de kilograme de roci lunare.

În luna iulie 2020, sonda va atinge asteroidul pentru doar trei până la cinci secunde cu ajutorul unui braţ cu o lungime de trei metri pentru a colecta roci şi praf cu un fel de aspirator al cărui concept a fost inventat de un inginer de la compania americană de construcţii aerospaţiale Lockheed Martin.

Materialele colectate vor fi stocate într-o capsulă, iar sonda va părăsi vecinătatea asteroidului în martie 2021 pentru călătoria de întoarcere pe Terra care va dura doi ani şi jumătate.

Când Osiris-REx va fi aproape de Pământ, în septembrie 2023, capsula care conţine probele de pe Bennu va fi ejectată din sonda spaţială şi va ateriza lin, frânată de paraşute, în vestul Statelor Unite, lângă Salt Lake City.

Probele vor fi transportate la Centrul spaţial Johnson din Houston (Texas), unde vor fi catalogate şi analizate.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: sonda sonda spatiala asteroid asteroid
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close