„Îmi cer scuze dacă o să plâng”. Pentru Elena Băncilă, Crăciunul vine ca un blestem: fiul său, Bogdan Șerban, a murit pe 24 decembrie 1989. De Crăciun, a reușit să recupereze hainele pline de sânge ale băiatului: o pereche de pantaloni, negri, o cravată neagră, o cămașă neagră și un pulover albastru, primit cadou de ziua lui în același an. Puloverul, cu pete de sânge închegat, a devenit apoi unul din exponatele de bază ale secției dedicate Revoluției române de la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”. Până în 2014, când secția a fost desființată. Decizia s-a luat în cel mai pur stil cazon: repede, eficient, pe ascuns și fără explicații. Elena Băncilă plânge. În același timp, e decisă să recupereze puloverul fiului ei, în prezent „pus în conservare” de reprezentanții muzeului. „Durerea îți dă o forță extraordinară, iar durerea unei mame este un tăvălug fantastic”, spune ea.
„Ce au făcut ei (reprezentanții muzeului) este o crimă: este asasinarea din nou a tinerilor de la Revoluție: îi împușcă încă o dată. Și cine îi împușcă? Conducerea armatei și a muzeului. (Sala Revoluției) era singurul loc de respect pentru acei tineri batjocoriți și băgați în pământ”, spune Elena Băncilă, într-un interviu acordat antena3.ro.
De 11 ani, efectele personale ale victimelor Revoluției Române (haine, documente, bunuri personale etc.) au fost și ele băgate în pământ de către militari. „Expoziția a fost închisă în 2014, iar obiectele puse în conservare”, este răspunsul standard pe care îl primesc vizitatorii care calcă în aceste zile pragul muzeului militar.
„Stau în saci băgați la subsol: lucrurile pătate cu sânge ale băiatului meu și ale celorlați tineri au fost aruncate în saci și băgate în depozite”, afirmă Elena Băncilă.
Puloverul albastru, cu pete de sânge (al treilea de jos) și alte haine ale lui Bogdan Șerban. Fotografie din arhiva personală a Elenei Băncilă
Într-un răspuns comun trimis pentru antena3.ro, reprezentanții MApN și ai Muzeului Militar Național precizează că sala a fost „dezafectată” aparent din cauza „Parcului de tehnică și artilerie” din curtea muzeului.
„Sala referitoare la evenimentele din Decembrie 1989 a fost dezafectată deoarece Parcul de tehnică și artilerie militară a intrat într-un proces amplu de reabilitare, inclusiv expozițiile permanente referitoare la armament, aviație, piese de harnașament și atelaje. În acest context instituția noastră, cu acordul factorilor decizionali superiori, a hotărât ca sala în cauză să fie folosită ca spațiu pentru vernisarea expozițiilor temporare organizate de muzeu”, se arată în răspunsul Muzeulu Militar Național „Ferdinand I”.
Nici MApN și nici oficialii muzeului nu au precizat clar cine sunt „factorii decizionali superiori” și nu au oferit informații legate de ordinul sau hotărârea prin care s-a luat această decizie în urmă cu 11 ani.
21 decembrie 1989: Țipătul cărnii de om de pe șenilele tancului
În noaptea de 21 decembrie 1989 Șerban Stan Bogdan se afla alături de partea bună a istoriei și a baricadei de la Inter. Striga „Libertate!” și „Jos Ceaușescu!”.
La 21 de ani, Bogan era deja capul familiei: avea grijă atât de mama sa cât și de sora sa de 14 ani. Se angajase de câteva luni la Întreprinderea de Semnalizări și Automatizări Feroviare (ISAF) a CFR-ului. În paralel, de doi ani făcea rugby. Din vara lui 1989, începuse antrenamentele la Rapid.
„În noaptea aia, la Inter, au murit 50 de tineri”, spune Elena Băncilă.
„A venit acasă în zorii zilei de 22 decembrie: scăpase cu viață. A plecat, cu alți 5 tineri, pe lângă ambasada SUA de pe Batiștei, prin spate pe la spitalul Colțea, a ieșit apoi pe podul de la Mărășești și a ținut-o așa pînă a ajuns în Cotroceni la Leu - noi stăteam atunci în zona Militari. A venit acasă la 5. S-a spălat, s-a bărbierit și s-a aranjat”, își amintește mama sa.
Bogdan era în stare de șoc.
„A văzut cu ochii lui oameni omorâți în Piața Universității”.
Când a intrat tancul peste ei, când a rupt baricada, mi-a spus: Mămică, făcea carnea sub șenile, cum făcea când tocai mata carnea. Am fugit fiecare pe unde am putut
Șocat de cele văzute la baricadă, Bogdan Șerban s-a îmbrăcat cu o cămașă neagră, pantaloni negri și cravată neagră.
„Doar puloverul era albastru”, își amintește mama sa. „Puloverul îl primise cadou de ziua lui”. Bogdan se născuse pe 14 august 1968.
Decembrie 2025. Muzeul Militar: Sala Revoluției e folosită pentru „expoziții temporare”. Elena Băncilă: „E o prelată și o sală goală”
Reprezentanții Muzeului Militar Național susțin că fosta sală dezafectată a Revoluției române este în continuare folosită pentru expoziții temporare”
„Muzeul Militar Național «Regele Ferdinand I» a demarat de mai mulți ani un proiect cultural intitulat «In memoriam», în care sunt prezentate fizic și pe pagina de FB a instituției, «poveștile de viață» ale eroilor noștri. În anul 2024, în luna decembrie, la sediul muzeului a fost organizată o expoziție temporară pe această temă, în cadrul căreia au fost etalate obiecte și documente care au aparținut eroilor căzuți în decembrie 1989, inclusiv puloverul bleu cu pete de sânge la care faceți referire”, explică reprezentanții muzeului.
„În aceeași lună în ciclul «In memoriam» au fost prezentați mai mulți eroi, printre care și tânărul Stan Șerban Bogdan; în acest sens vă recomandăm să consultați pagina de FB a instituției noastre, «povestea» acestuia apărând pe pagină în ziua de 24 decembrie 2024, la împlinirea a 35 de ani de la decesul lui”, se mai arată în răspunsul instituției.
„În luna iunie 2024, la sediul muzeului, în sala la care faceți referire, a fost vernisată expoziția temporară «Universul copilăriei-povești din alte vremuri», în care au fost expuse și câteva diplome primite de Stan Șerban Bogdan la concursul «Daciada»”, mai precizează Muzeul Militar Național.
„Să-mi dea lucrurile copilului înapoi, că nu vreau să fie aruncate într-un sac, într-un subsol”, vine replica Elenei Băncilă. „Nepotul meu a fost să vadă (la muzeu) și mi-a spus că au închis (secția): e o prelată și o sală goală”.
22 decembrie 1989. Martor: „L-am văzut cum s-a prăbușit, fără să se vaite”. Mama: „Glonțul e cu el în mormânt”
Bogdan a fost împușcat pe 22 decembrie în curtea Televiziunii Române de un asasin rămas necunoscut. Un martor de atunci a povestit momentul:
Oameni adunați lângă Televizunea Română, decembrie 1989. Sursa: Agerpres
„Ne-am întors imediat și l-am văzut pe Bogdan cu mâinile ridicate și cu privirea spre criminal, care zicea: Trage, lașule! După aceste cuvinte, am auzit împușcătura și l-am văzut cum s-a prăbușit fără să se vaite”.
Declarație martor care detaliază momentul împușcării lui Bogdan Ștefan
Primul glonț l-a lovit pe Bogdan în zona șoldului.
„Al doilea glonț trebuia să nimerească inima. Dar Bogdan, mișcându-se, din cauza rănii pe care o avea, a făcut ca al doilea glonț să lovească clavicula. Din claviculă, a perforat plămânul și s-a oprit în coloana vertebrală. A rămas acolo. Glonțul e cu el în mormânt”.
Militari români la Televiziunea Română, decembrie 1989. Foto: Profimedia Images
Ceilalți tineri au încercat să-l prindă pe asasin, dar acesta a îndreptat pistolul către ei: „Trag în voi ca în el”, spune Elena Băncilă. Asasinul a fugit, Nici acum nu se știe cine a fost.
Cererea făcută de Elena Băncilă Muzeului Militar
Pe 15 decembrie, Elena Băncilă a făcut o cerere adresată muzeului militar pentru restituirea puloverului albastru al fiului său.
„Prin prezenta, vă transmitem cererea doamnei Băncilă Elena, mama Eroului Stan Șerban Bogdan, de a intra in posesia bunurilor fiului aflate la Muzeul Militar National. Atașăm: Cerere Lista bunurilor - nr 43703/20.06.1991. Așteptăm un răspuns din partea dumneavoastră cu privire la restituirea bunurilor”, se arată în solicitare.
Până la această dată, muzeul nu a oferit niciun răspuns familiei.
„Specialiștii muzeului au în proiect refacerea și reorganizarea pe criterii de muzeografie modernă a sectorului de Istorie Militară Contemporană, care va reflecta și evenimentele din decembrie 1989”, se arată în răspunsul Muzeului „Regele Ferdinand I” adresat antena3.ro. „În încheiere vă asigurăm că toate obiectele și documentele donate cu generozitate în anul 1991 de către doamna Elena Băncilă, sunt înregistrate, fișate și fac astăzi parte din patrimoniul Muzeului Militar Național „«Regele Ferdinand I»”.
Doar că Elena Băncilă susține că nu a fost nicio donație, atunci când a oferit, alături de alte rude ale celor uciși la Revoluție, bunuri și documente pentru muzeu.
„Donația” făcută de Elena Băncilă în 1991 arată așa:
Hârtia cu bunurile și documentele oferite de Elena Băncilă Muzeului Militar Național. Foto: antena3.ro
„În aprilie 1991, un colonel Sava a venit din partea directorului de atunci și m-a rugat să îl ajut. M-a rugat să adun (din bunuri și obiecte) ce putem să ducem la ei, să facă o sală în memoria lor. Am vorbit și cu alte familii să amenajăm acea sală”, spune Elena Băncilă.
Crăciunul din decembrie 1989
Șerban Bogdan a fost împușcat pe 22 decembrie. Pe 23 decembrie, mama sa s-a dus să-l caute. Fără succes. Spre seară s-a întors acasă la fiica ei de 14 ani.
„Pe la 6:30 seara, mă sună un asistent de la spitalul Colentina. Mi-a spus că mă sună din partea fiului meu. Instinctul de mamă s-a activat”, își amintește doamna Băncilă
L-am întrebat de ce nu m-a sunat băiatul meu? Și mi-a spus, Știți, acuma se odihnește. Nu e rău, are doar o mână imobilizată, se odihnește
Pe 24 decembrie, dimineața, Elena tocmai se pregătea să iasă din casă.
„Sună telefonul. O asistentă mi-a spus: L-au mutat la Bagdasar”.
Elena Băncilă a avut o presimțire și i-a cerut asistentei să spună adevărul.
„Mi-a spus: știți, a apărut paralizia. Dar e conștient”.
Bogdan se afla deja de 12 ore în comă.
Foaie chirurgicală a lui Șerban Bogdan. Document obținut prin amabilitatea Elenei Băncilă
Asistenta i-a atras atenția Elenei că nu îi va fi permis accesul la spital. Elena a sunat la serviciu la colegii de muncă ai lui Bogdan. Soția directorului companiei era, întâmplător, asistentă la Bagdasar.
„La ora 16:00, sună directorul: nu mai plecați, că l-au mutat la Vitan-Bârzești. De ce?, am întrebat. Mi-a spus: e destul de grav cu băiatul dumneavoastră.
„Pe la 7 seara, am prins spitalul la telefon. M-au direcționat la sala de operație, la blocul operator. M-au întrebat cum îl cheamă, le-am spus, mi-au răspuns: dați telefon la Terapie, că deja l-am operrat”.
Abia la 9 și un sfert seara am prins Terapia. O doamnă m-a întrebat cum îl cheamă pe băiat.
Deja aveam o frică în mine și am spus cu jumătate de voce: Stan șerban Bogdan. După o pauză, mi-a spus: Îmi pare rău doamnă, dar a murit
Bogdan Șerban a murit în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Pe 25 decembrie, colegii săi de muncă i-au adus mamei hainele sae: o cravată neagră, o pereche de pantaloni negri, o cămașă neagră și un pulover albastru îmbibate în sânge închegat.
Pe 26, aceiași colegi de serviciu au adus acasă trupul lui Bogdan.
Bogdan Șerban Stan. Imagine din arhiva personală a Elenei Băncilă
„De aia pentru mine nu există Crăciun”, spune Elena Băncilă. „Mi l-au adus băieții (colegii de serviciu) - ei au scos certificatul de deces și l-a au adus cu o mașină de la ei, de la CFR. Am ieșit afară să-l aștept. Ăsta a fost Crăciunul pentru mine: acea sirenă ca de locomotivă pe care le aveau mașinile ISAF-ului. Și în capul străzii - o mașină cu cruce pe care scria: Stan Șerban Bogdan: 1968- 1989”.
Ştiri video recomandate
