Antena 3 CNN Actualitate Oana Țoiu, mesaj de la Davos: „Niciun teritoriu al unei țări nu poate fi transferat alteia decât prin voința poporului”

Oana Țoiu, mesaj de la Davos: „Niciun teritoriu al unei țări nu poate fi transferat alteia decât prin voința poporului”

M.L.
1 minut de citit Publicat la 12:53 21 Ian 2026 Modificat la 12:53 21 Ian 2026
oana țoiu
Ministra română de Externe, Oana Țoiu. Foto: Profimedia Images

Ministra de Externe, Oana Țoiu, a declarat miercuri că, deși România este „un partener important pentru Statele Unite”, niciun teritoriu al unei țări nu poate fi transferat alteia decât prin voința poporului. De asemenea, interesul României este ca NATO să continue să fie puternic și ca „parteneriatul transatlantic să nu fie zguduit”, a mai spus Țoiu.

„Suntem un partener important pentru Statele Unite și continuăm să investim în relația transatlantică și în parteneriatul strategic cu ei. În același timp este cât se poate de clar că sunt niște principii de la care niciunul nu ne putem abate: un teritoriu al unei țări, mai ales al unei țări europene nu poate fi trasnferat alteia decât prin voința acelui popor și aceasta este singura varianta pentru toate celelalte”, a spus Oana Țoiu, într-o postare publicată pe Facebook.

„Trebuie să fim alături de partenerii noștri internaționali o voce clară. o voce care susține multilateralismul dar în același timp acceptăm că este nevoie de reforme astfel încât rezultatele multilateralismului să fie mai rapide, să fie mai clare și să recapete încrederea țărilor”, a mai spus minstra de Externe.

Oana Țoiu se află la Davos în cadrul unei delegații oficiale române, unde „atmosfera este puternic influențată de așteptarea discursului Președintelui Donald Trump cu o stare de îngrijorare activă, cu multe întâlniri în marja panelurilor pentru a găsi soluții diplomatice comune”.

„Prezentăm în aceste zile aici liderilor lumii și liderilor mediului de afaceri rolul României ca partener de încredere înregiune ca destinație pentru investiții dar și ca o voce lucidă înt-o perioadă de incertitudini”, a spus Oana Țoiu.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close