Antena 3 CNN Actualitate Ordonanța militară 9 din 2020. Document oficial

Ordonanța militară 9 din 2020. Document oficial

Ordonanța militară 9 din 2020 a fost adoptată, astăzi, 16 aprilie, iar măsurile aflate în documentul oficial au fost anunțate de ministrul de Interne, Marcel Vela, în cadrul unei declarații de presă.

Ordonanța militară 9 din 2020. Document oficial
Sursa foto: Facebook / Marcel Vela
16 Apr 2020   •   18:32

Ordonanța militară 9 din 2020 se referă, în principal, la prelungirea suspendării zborurilor, la piețele agroalimentare care rămân deschise, la reluarea exportului de cereale.

Marcel Vela le-a atras atenția celor din diaspora că dacă vor să întoarcă în țară în această perioadă, vor intra în carantină instituționalizată, nu la domiciliu. Ministrul de Interne a precizat că sunt 13.254 de locuri libere în carantină.

Ordonanța Militară nr. 9 din 2020:

 

×
Subiecte în articol: ordonanta militara 9 Marcel Vela
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close