Antena 3 CNN Actualitate Reforma pensiilor speciale, pe masa aleșilor după luni întregi de amânări. România, în pericol să piardă miliarde

Reforma pensiilor speciale, pe masa aleșilor după luni întregi de amânări. România, în pericol să piardă miliarde

Amendamentele la reforma pensiilor speciale sunt dezbătute şi votate astăzi în comisiile reunite din Parlament. Există riscul ca România să piardă miliarde de la UE pentru că legea va fi din nou atacată la CCR, potrivit unor surse. Astfel, România nu se va încadra în termenul din PNRR pentru trimiterea cererii de plată.

de Vasile Marcu    |    Ioana Mircea    |    10 Oct 2023   •   09:23

Un nou atac la Curtea Constituțională face ca termenul de depunere a cererii pentru tranșa trei de finanțare din fondurile europene să fie depășită.

Această cerere ar trebui să fie depusă până pe 3 noiembrie, însă dacă judecătorii de la Înalta Curte vor ataca proiectul de lege din nou la Curtea Constituțională, până va veni o nouă rezolvare de la Curte, este depășită data de 3 noiembrie, ceea ce înseamnă că riscăm să pierdem aceste fonduri.

Din ce spun surse politice în momentul de față, atacul la Curtea Constituțională este aproape sigur pentru că magistrații de la Înalta Curte nu ar fi de acord cu aceste amendamente găsite de Ministerul Muncii și de Ministerul Justiției și trimise deja către Bruxelles.

Citește și: Cumulul pensie-salariu, valabil în continuare. Curtea Constituţională a declarat neconstituţională legea care îl interzicea

Până la mijlocul acestei săptămâni ar urma să fie depus proiectul în Senat și să fie discutat, iar până la sfârșitul săptămânii viitoare ar urma să fie adoptată de parlament.

×
Subiecte în articol: pensii speciale
Parteneri
Klaus Iohannis se întâlnește cu Joe Biden la Casa Albă
x close