Antena 3 CNN Actualitate Cercetările și căutările din masivul Postăvarul au fost întrerupte

Cercetările și căutările din masivul Postăvarul au fost întrerupte

Cercetările și căutările din masivul Postăvarul au fost întrerupte
Sursa foto: Foto: ISU
de S.T.    |    21 Noi 2015   •   20:20
UPDATE: Cercetările au fost întrerupte, urmând să fie reluate duminică.

UPDATE - 
A fost găsit cadavrul planoristului dispărut în judeţul Braşov.

Considerat cel mai bun pilot de planor de distanţă din România, Mircea Crăciun a fost căutat săptămâni în şir în zone din judeţele Braşov, Harghita, Covasna, Argeş, Buzău, Bacău, Vrancea, Prahova, cu echipe mixte formate din salvamontişti, vânători de munte, pompieri, pădurari, jandarmi montani şi voluntari.

UPDATE 13.50
- Echipaje de la ISU, jandarmerie, poliţie şi salvamontişti sunt la această oră în Munţii Postăvaru din Braşov. Un turist care a sunat la 112 şi a anunţat că ar fi văzut epava planorului dispărut în urmă cu trei luni.

Căutările echipajelor sunt dificile, pentru că terenul este abrupt şi accidentat, iar vântul bate cu putere.

Aproape 1.400 de pompieri, jandarmi, militari şi voluntari de la serviciile pentru situaţii de urgenţă au căutat planorul timp de câteva săptămâni în nouă judeţe.

La căutări au participat şi aeronave ale MAI şi MAPN. 


Un planor care a fost dat dispărut în munţi în luna august a fost descoperit în judeţul Braşov, la două ore de cabana Postăvarul.

Cel care îl pilota era Mircea Crăciun, un pilot în vârstă de 56 de ani, cu mare experiență, şi care executa un zbor privat.

În seara zilei de 6 august, în jurul orei 21.50, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a fost sesizat de ROMATSA despre faptul că un planor care a decolat în jurul orei 12.30 din zona Aerodromului Ghimbav nu a mai revenit la bază.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, la căutările pilotului planorului dispărut au participat în luna august peste 1.000 de pompieri, jandarmi, poliţişti, militari, salvamontişti şi voluntari, cu aproape 200 de mijloace de intervenţie.

×
Parteneri
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi
x close