Președintele României, Nicușor Dan, a transmis miercuri un mesaj de susținere fermă a angajamentului României față de NATO, cu prilejul aniversării a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est, structură-cheie a Alianței, aflată pe teritoriul României. În contextul războiului din Ucraina, Președintele a subliniat importanța consolidării posturii de apărare colectivă și a răspunsului la amenințările hibride.
Potrivit Președintelui Nicușor Dan, prezența Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est pe teritoriul României demonstrează gradul înalt de încredere de care se bucură țara din partea aliaților.
"Profesionalismul, viziunea strategică și pregătirea riguroasă a personalului care activează în această structură contribuie direct la siguranța cetățenilor noștri și la apărarea valorilor democratice care ne unesc", a mai afirmat acesta.
Mesajul Președintelui a fost prezentat de către Mihai Șomordolea, Consilier de stat - Departamentul Securității Naționale - Secretarul CSAT, în cadrul evenimentului organizat la Sibiu, precizează un comunicat de presă publicat pe site-ul președinției.
"Într-un context internațional caracterizat de incertitudine și tensiuni tot mai mari, amplificate de războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, prezența și capacitatea operațională deplină a acestei structuri pe teritoriul României sunt mai importante ca oricând. Conflictul de la granițele noastre reconfirmă necesitatea unei posturi consolidate de descurajare și apărare colectivă. În același timp, este esențial un răspuns coerent și adaptat la amenințările hibride, la campaniile de dezinformare și la atacurile cibernetice," a mai afirmat Președintele României.
Potrivit acestuia, "România rămâne pe deplin angajată în susținerea principiilor fundamentale ale NATO: apărare colectivă, solidaritate și coeziune".
"Ne îndeplinim angajamentele asumate, participând activ la dezvoltarea capabilităților operaționale, la întărirea interoperabilității și la proiectarea stabilității în regiunea extinsă a Mării Negre", a adăugat Nicușor Dan.
Comandamentul Corpului Multinațional Sud-Est (HQ MNC-SE) este o structură de comandă NATO cu sediul în Sibiu, România, având rolul de a coordona și conduce operațiuni militare pe Flancul Estic al Alianței, în special în regiunea Mării Negre, potrivit informațiilor de pe site-ul structurii.
Înființat oficial în 2020, comandamentul a atins capacitatea operațională deplină în 2024, devenind un pilon esențial al strategiei de descurajare și apărare colectivă a NATO. Comandamentul integrează personal militar din mai multe state membre.