Antena 3 CNN Actualitate Reacția halucinantă a medicului care decidea ce pacienți „merită” să primească medicamente la Spitalul Sf. Pantelimon

Reacția halucinantă a medicului care decidea ce pacienți „merită” să primească medicamente la Spitalul Sf. Pantelimon

Reacția halucinantă a medicului care decidea ce pacienți „merită” să primească medicamente la Spitalul Sf. Pantelimon
Sursa foto: Foto: Pixabay
02 Iun 2016   •   13:12

Un articol publicat de Cătălin Tolontan pe blogul său a dezvăluit modul în care sunt utilizate medicamentele în Spitalul Sf. Pantelimon din București. Șefa ATI de la Sf. Pantelimon, Laura Constantinescu, a fost înregistrată în timp ce le spunea colegilor de breaslă pe cine preferă să salveze, în condițiile în care medicamentele nu ar fi fost suficiente.

Fie ”le dăm la ăia tineri și la ăia cu șanse”, fie ”nu mai avem nici pentru ăia care merită și nu ne mai interesează că ăsta e bugetul”, spunea șefa ATI, care a fost suspendată în urma acestor dezvăluiri.

Iată cum a reacționat Laura Constantinescu când a aflat despre înregistrare:

„– Doamnă doctor Constantinescu, avem o înregistrare în care vorbiți despre felul în care se prioritizează medicația în funcție de șansele pacienților.

– Știți, în lumea medicală e multă invidie și răutate.

Sigur că așa e. Dar sunt vorbele dumneavoastră.

– Ce am spus?

Vă citez: „Eu am propus o chestie care mi s-a părut de bun-simț. Hai să dăm la ăia tineri și la ăia cu șanse!”

– Nu scoateți din context, vă rog!

Nu scoatem. Vă citim tot. Contextul era că le spuneați colegilor că nu sunt medicamente pentru toată lumea și că dacă s-ar da la toți ați termina înainte de 20 ale lunii. Totuși, programul AP-ATI la nivelul țării înseamnă 70 de milioane de euro. Cum de lipsesc din nou medicamentele?

– Dar din program se cumpără medicamente, se repară aparatele, se cumpără reactivi. Și nu mai înseamnă atât de mult, credeți-mă.

Oricât înseamnă, vă spunem sincer că fraza dumneavoastră pare că discriminați pacienții care nu sunt tineri sau care sunt critici. Or, programul este conceput exact pentru cei critici!

– Să vă dau un exemplu. Am avut pacienți de 88, 86, 87, pacienți de 92, de 93 de ani. Eu vorbesc de realitate. De exemplu, dacă vine un bătrân de 92 de ani cu un accident ischemic, care îi inundă o jumătate de creier și mai face și o bronhopneumonie, că familia l-a ținut mult acasă, șansele lui sunt foarte mici. Nu înseamnă că nu-l tratăm, ci doar că-i dăm un medicament mai slab.

– Și medicamentele puternice?

– Pentru tineri, pentru politraumatisme…

– Și dacă am 60 de ani și am un accident de mașină?

– Poate că am fost greșit înțeleasă. La 60 de ani sau la 70 de ani eu vă consider un pacient tânăr, cu șanse. Vă rog, nu scoateți din context! Nu e ca și cum pe unii nu-i tratăm.”

Citiți mai mult pe tolo.ro.

Șefa Secției ATI a Spitalului "Sf. Pantelimon", Laura Constantinescu, a fost suspendată de conducerea unității medicale până la finalizarea unei anchete interne.

×
Subiecte în articol: medicamente Catalin Tolontan
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close