Antena 3 CNN Actualitate Refugiaţii din Ucraina vor avea parte de slujbă şi spovedanie în limba lor

Refugiaţii din Ucraina vor avea parte de slujbă şi spovedanie în limba lor

Suntem în Săptămâna Patimilor, iar refugiaţii ucraineni de la noi din ţară vor putea să asculte Liturghia în limba maternă. Mai mult, la Arhiepiscopia din Cluj ei se vor putea şi spovedi în limba ucraineană.

Refugiaţii din Ucraina vor avea parte de slujbă şi spovedanie în limba lor
Sursa foto: Chris McGrath/Getty Images
de Bianca Timșa    |    20 Apr 2022   •   08:42

Arhiepiscopia Cluj s-a gândit să le facă pe cât posibil mai frumoase sărbătorile refugiaţilor din Ucraina, astfel că le vor acorda asistenţă duhovnicească. 

Pentru că şi în Cluj-Napoca au ajuns mulţi refugiaţi, Arhiepiscopia le oferă acestora posibilitatea de a se spovedi şi de a se cumineca. 

Având în vedere că e Săptămâna Patimilor, iar în aceste zile mulţi credincioşi se spovedesc, ucrainenii vor putea începând de azi de la ora 10:00, să se spovedească în limba lor maternă în incinta reşedinţei mitropolitane.

În plus, tot acolo, Liturghia de sâmbătă de la ora 09:00 va fi oficiată în limba ucraineană.

Responsabil cu asistenţa duhovnicească este un preot din Cluj, vorbitor al acestei limbi.

Totodată, Arhiepiscopia Clujului transmite că preoţii nu vor înceta să se roage pentru restabilirea păcii, pentru ocrotirea şi sănătatea celor aflaţi în conflict, dar şi pentru cei care au pierit în războiul din Ucraina.        

×
Parteneri
Incendiu la etajul 12 al unui bloc din București, în noaptea de Înviere
x close