Antena 3 CNN Actualitate Rezultate finale Bac 2019. Cum a reușit un liceu care avea rata de promovare 0 să ajungă la 100%, deși un singur candidat a luat examenul

Rezultate finale Bac 2019. Cum a reușit un liceu care avea rata de promovare 0 să ajungă la 100%, deși un singur candidat a luat examenul

Rezultate finale Bac 2019. Cum a reușit un liceu care avea rata de promovare 0 să ajungă la 100%, deși un singur candidat a luat examenul
12 Iul 2019   •   23:34

Liceul Tehnic Drăgăneşti-Olt, unde în anii anteriori rata de promovare la bacalaureat a fost zero, a avut anul acesta promovare 100%, după ce singurul candidat care s-a prezentat la examen a reuşit să obţină media de trecere, această instituţie de învăţământ situându-se astfel pe primul loc în judeţ, înaintea liceelor teoretice prestigioase care au avut câţiva candidaţi respinşi. 

Singurul candidat care s-a prezentat la bacalaureat anul acesta la Liceul Tehnologic Drăgăneşti-Olt, o elevă care a absolvit anul acesta cursurile la forma seral, în specializarea tehnician în construcţii şi lucrări publice, a obţinut media 6,46 la examen şi l-a promovat. 

Alţi doi absolvenţi ai acestui liceu se înscriseseră să susţină bacalaureatul în prima sesiune, însă nu au mai venit la examen. Astfel, singurul candidat care s-a prezentat a reuşit iar liceul a ajuns în topul judeţean cu rata de promovare de 100%, după o perioadă de mai mulţi ani cu promovare zero. 

Anul acesta, în judeţul Olt au reuşit să promoveze bacalaureatul peste 66% din candidaţi, fiind obţinute nouă medii de 10. Cei mai mulţi elevi cu medii de 10 provin de la licee teoretice, care au şi rata de promovare de peste 70% sau chiar de peste 90%. 

Un candidat cu media 10 provine însă de la un liceu tehnologic din oraşul Balş, este vorba de Voiculescu Cristina (Liceul Tehnologic Nr. 1 Balş). 

×
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close