Antena 3 CNN Actualitate Robert Cazanciuc anunță un proiect pentru schimbarea Legii ANI

Robert Cazanciuc anunță un proiect pentru schimbarea Legii ANI

Robert Cazanciuc anunță un proiect pentru schimbarea Legii ANI
Sursa foto: Foto: Agerpres
13 Iun 2019   •   10:26

Președintele Comisiei Juridice din Senat, Robert Cazanciuc, a anunțat că va depune un proiect de lege prin care va solicita schimbarea Legii de organizare de a Agenției Naționale de Integritate, în așa fel încât declarațiile de avere să fie depuse în format electronic. 

”Integritate să fie, dar nu pe hârtie!
- Modificarea Legii ANI -

Pentru că mai sunt câteva zile până la depunerea declarațiilor de avere și interese, când ANI va primi și prelucra circa 1.200.000 de declarații tipărite pe hârtie (fiind an electoral, aproape că își dublează volumul de declarații prelucrate), care se vor adauga la cele aproape 8 milioane de declarații pe care deja le păstra în arhive și le gestiona în luna mai 2019, invit cât mai mulți colegi să susțină inițiativa simplificării acestui proces!

Ideea de bază este de a reglementa posibilitatea ca aceste declarații să poată fi completate și transmise Agenției Naționale de Integritate și prin mijloace electronice de transmitere la distanță, urmand ca după 2022, sa nu mai fie permisă transmiterea declarațiilor pe hârtie.

Să punem la dispoziția cetățenilor un sistem care să automatizeze și implicit să ușureze atât completarea și transmiterea declarațiilor de avere și de interese, cât și gestionarea acestora la nivelul ANI!

Suntem in era internetului si a mijloacelor electronice - serviciile publice trebuie adaptate in consecinta!”, scrie Robert Cazanciuc.

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close