Antena 3 CNN Actualitate România se va confrunta cu o criză a grâului

România se va confrunta cu o criză a grâului

România se va confrunta cu o criză a grâului
24 Mai 2007   •   10:21

Specialiştii în panificaţie avertizează că preţul grâului ar putea să crească după 15 august. Şi asta din cauza secetei care a afectat o mare parte a recoltei din acest an. Într-un interviu acordat ziarului ?Gardianul?, preşedintele patronatului din industria de panificaţie, Aurel Popescu, spune că ţăranii vor fi cei care vor stabili preţul grâului, în funcţie de recolta obţinută.

Speriaţi de secetă, ţăranii au decis să nu mai vândă producţia, ci s-o păstreze pentru consumul propriu şi pentru hrana animalelor. Specialiştii spun că rezervele de grâu ale producătorilor acoperă cerinţa de produse de panificaţie doar pâna la jumătatea lunii iunie, iar cele 350.000 de tone din hambarele ţăranilor asigură producţia pentru alte două luni.

Aurel Popescu îi sfătuieşte pe ţărani să nu se grăbească cu vânzarea gâului, şi să aştepte până la toamnă, când vor obţine un preţ mai bun. El a refuzat să spună un preţ estimativ, pentru a nu influenţa piaţa. Cu toate că în ultimele zile au căzut precipitaţii în sudul ţării, cantităţile de apă nu sunt suficiente pentru a depăşi criza. Lipsa precipitaţiilor va forţa producătorii să importe grâu, ceea ce va duce la scumpirea pâinii.

Antena 3

×
Parteneri
Răsturnare de situaţie în ultimul sondaj CURS pentru PMB
x close