În cotextul cazului de la Caracal am observat cu toții că numărul apelurilor false la 112 a crescut îngrijorător. Aproape zilnic, zeci de agenți sunt agrenați în căutarea unor presupuse victime, care susțin că au fost sechestrate.
Însă de cele mai multe ori, la finalul acestor intervenții totul se dovedește a fi o glumă proastă. Cele mai multe farse de acest fel vin de la copii, iar poliția le cere părinților să îi învețe pe cei mici că printr-un astfel de apel pot mobiliza echipaje întregi care nu ar putea ajunge la un caz real.
Tudor Ciuhodaru a vorbit la Antena 3 despre acest caz. Europarlamentaru a inițiat o lege care a fost adoptată de Senat în care pedepsele cresc de opt ori, iar cei care sună îm mod abuziv la 112 să suporte între 25-100% din costul intervenției.
”Eu am spus de mai multe ori, nu doar în contextul ăstă, că trebuie să salvăm 112. Există un număr mare de apeluri false și abuzive, iar cu rugămințile părinților nu rezolvăm nimic. Vreau să fie pedepsiți și cei de la 112 care nu își fac treaba. 112, calea noastră spre speranță, ar trebui să fie disponibil oricând. Legea Ciuhodaru adoptată deja de Senat și care va ajunge la Camera Deputaților prevede pedepse aspre pentru cei care își bat joc, iar pe de altă parte prevede un lucru foarte important: Pedepsele vor crește de opt ori în cazul recidivei și să suporte între 25-100% din costurile intervenției.
Eu am propus și educația pentru sănătate în școli pentru ca toți elevii să știe pentru ce trebuie folosit aces serviciu.”, a spus Tudor Ciuhodaru.