Antena 3 CNN Actualitate Salariul minim, o poveste în educaţie şi sănătate

Salariul minim, o poveste în educaţie şi sănătate

Salariul minim, o poveste în educaţie şi sănătate
24 Mai 2007   •   13:13

Legislaţia românească prevede că persoanele cu studii superioare trebuie să aibă un salariu minim de 880 de lei noi. Ei bine nici medicii, nici profesorii nu primesc acest salariu, motiv pentru care sindicatele din învăţământ vor să sesizeze Comisia Europeană. Prin contractul colectiv de munca la nivel naţional angajatorii au obligaţia să plătească salariaţii conform pregătirii acestora. Acelaşi act, cu putere de lege prevede că nici o persoană cu studii superioare, încadrată pe un post care presupune o astfel de pregătire nu poate avea un salariu brut mai mic de 880 de lei noi.

Grilele de salarizare din învăţământ şi sănătate arată că statul fie nu-i consideră pe medicii rezidenţi prea intelectuali, fie că profesorii aflaţi la început de carieră trebuie să confirme înainte de primi cele opt milioane pe lună. Primii câştigă 6 milioane de lei vechi, iar cei din a doua categorie 7,7 milioane de lei vechi.

Dincolo de limbajul de lemn al oficialilor se ascunde o realitate simplă. Statul şi-a făcut propria legislaţie, diferită, pentru aceleaşi categorii de persoane, intelectualii, deşi Constituţia prevede că legea trebuie să fie aceeaşi pentru toţi. Cei de la Ministerul Educatiei au calculat indexările salariale din acest an de aşa manieră încât până la final să reuşească să atingă salariul minim de 8,8 milioane de lei prevăzut pentru orice persoană cu studii superioare.

Până în decembrie anul acesta salariul unui profesor debutant, care are studii superioare va ajunge de la 762 lei la 893 lei. Vor intra cel puţin în legalitate dar teoretic statul ar trebui să le plătească din urmă profesorilor diferenţele pentru tot anul, de când a intrat în vigoare noul salariu minim. Dacă această problemă se av rezolva, Federaţia Sindicatelor se va adresa Consiliului Comisiei Europei pentru a pune în practică o recomandare imperativa a instituţiilor europene.

Antena 3

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close