Antena 3 CNN Actualitate Ședința remanierilor din Guvern, amânată din nou

Ședința remanierilor din Guvern, amânată din nou

Ședința remanierilor din Guvern, amânată din nou
12 Noi 2018   •   08:48

 

Remanierile anunţate de Guvernul Dăncilă se amână din nou. Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu a declarat, în exclusivitate pentru Antena 3, că mult aşteptatul CEX în care urma să se stabilească cine rămâne şi cine pleacă va avea loc abia la finalul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare.

Între timp din Guvern şi-a mai dat demisia un ministru. Este vorba despre Victor Negrescu, ministrul pentru afaceri europene. Vineri expiră şi interimatul la educaţie al Rovanei Plumb. 

„Din respect pentru colegii mei şi pentru responsabilităţile pe care le am atât la nivel european, cât şi la nivel naţional, pe care le tratez cu seriozitate şi profesionalism, îmi rezerv dreptul să îmi exprim punctele de vedere în cadrul Guvernului, respectiv al Partidului Social Democrat, din a cărui conducere fac parte", a declarat Negrescu. 

×
Subiecte în articol: sedinta guvern
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close