Antena 3 CNN Actualitate Spital de groază, cheltuieli de milioane. La Ploiești pare că s-a descoperit sacul cu bani

Spital de groază, cheltuieli de milioane. La Ploiești pare că s-a descoperit sacul cu bani

Spital de groază, cheltuieli de milioane. La Ploiești pare că s-a descoperit sacul cu bani
01 Iun 2016   •   11:30

Spitalul Groazei din Ploieşti, unde scandalurile s-au ţinut lanţ în ultimii ani, pare să fi descoperit un sac cu bani fără fund. Contractele semnate de conducerea spitalului sunt de cinci stele. Însă holurile tot prăfuite au rămas, iar tărgile tot vechi.

Numai pe dezinfectanţi, s-au plătit, anul trecut, peste 6 milioane de euro. Alte 16 milioane s-au dus pe amenajarea unor băi.

Spitalul Judeţean din Ploieşti a semnat contracte de milioane de euro, atât pentru dezinfectanţi cât şi pentru amenajarea a peste 90 de băi. Deşi investiţiile sunt ca pentru un hotel de cinci stele, rezultate nu sunt deloc pe măsură.

Anul trecut, spitalul a plătit 16 milioane de euro, pentru amenajarea băilor din saloanele pacienţilor. Mai exact, pentru o singură unitate sanitară, spitalul a plătit  peste 160 de mii de euro. O baie a fost mai scumpă decât o vilă în Bucureşti, deşi nu are mai mult de 10 metri pătraţi.

Şi nu este singurul contract de lux al spitalului, încheiat anul trecut. Numai pe dezinfectanţi şi otravă pentru şobolani, au semnat un contract de peste 6 milioane de euro, în condiţiile în care, de exemplu, spitalul Universitar din Bucureşti, cu o capacitate de două ori mai mare, a cheltuit în 2015, în jur de 16 mii de euro pentru produsele dezinfectante.

E drept, în băile din spitalul din Ploieşti, există dezinfectanţi, iar pe ziduri sunt lipite afişe prin care conducerea anunţă că se face curăţenie de trei ori pe zi.

Însă, pe holuri zac abandonate tărgi ruginite, iar în saloane sunt câte 6 sau 7 bolnavi, pe paturi aliniate.

În total, în 2015, spitalul a avut contracte de achiziţii în valoare de peste 40 de milioane de euro.

Sursa: Observator

×
Parteneri
O nouă companie aeriană lansează zboruri interne la preţuri mici
x close