Antena 3 CNN Actualitate Un tânăr din București se dădea drept femeie, începea relaţii cu alte femei și apoi le obliga să se prostitueze

Un tânăr din București se dădea drept femeie, începea relaţii cu alte femei și apoi le obliga să se prostitueze

Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din București, se dădea drept femeie prin intermediul unei aplicații, pentru a obliga o tânără să se prostitueze. Individul a fost dat în urmărire pentru o condamnare penală cu executare și a fost găsit, în cele din urmă, în judeţul Cluj.

de Georgiana Adam    |    16 Noi 2023   •   12:36

În cursul zilei de miercuri, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca au efectuat două percheziţii domiciliare, la imobilele deţinute de suspect, după ce au primit informații că acesta se ascundea acolo. Bărbatul a fost găsit în unul dintre imobile și a fost dus la audieri, iar mai apoi a fost reținut pentru 24 de ore. 

Anchetatorii au descoperit că el posta anunţuri prin care racola femei. Mai mult decât atât, el folosea un program care îi distorsiona vocea, pentru ca, în discuţiile cu cei interesaţi, să pară că este femeie și să determine femeile să se apropie de el și să recurgă la astfel de fapte.

”Din cercetările poliţiştilor a reieşit că, în perioada ianuarie - octombrie 2023, acesta ar fi înlesnit, în mod repetat, practicarea prostituţiei de către o femeie, de 37 de ani. În fapt, bărbatul ar fi închiriat apartamente, pentru a le pune la dispoziţia femeii, în scopul practicării prostituţiei, ar fi distribuit pe diverse site-uri web anunţuri referitoare la oferirea de servicii sexuale ale acesteia şi ar fi intermediat legătura cu diverşi clienţi. În timpul interacţionării cu persoanele interesate, acesta ar fi utilizat o aplicaţie pentru distorsionarea vocii, fiind simulată vocea unei femei”, informează Poliţia judeţeană Cluj.

Citește și: O polițistă din Huși, prinsă la furat haine în mall. Tânăra s-a ales cu dosar penal, după ce a încercat să dea lovitura

În cadrul anchetei poliţiştii au mai stabilit că pe care obişnuia să o bată pe femeie pentru o determina să continue să se prostitueze.

”În urma percheziţiilor efectuate în municipiul Cluj-Napoca, au fost descoperite şi ridicate 8 telefoane mobile, un plic cu substanţă pulverulentă, albă şi 3.200 de lei. În baza probatoriului administrat, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca au dispus reţinerea bărbatului, pentru 24 de ore, la expirarea măsurii fiind încarcerat, în baza mandatului de executare a pedepsei”, precizează sursa citată.

×
Subiecte în articol: București barbat proxenet
Parteneri
Craterul de pe strada din Slănic Prahova are o adâncime de 18 metri
x close