Antena 3 CNN Actualitate Trupul poetului Emil Brumaru va fi depus la Palatul Roznovanu

Trupul poetului Emil Brumaru va fi depus la Palatul Roznovanu

Trupul poetului Emil Brumaru va fi depus la Palatul Roznovanu
Sursa foto: foto- Facebook
06 Ian 2019   •   14:34

Trupul neînsufleţit al poetului Emil Brumaru va fi depus luni, de la cu ora 10.00, în holul central al Palatului Roznovanu, au anunţat reprezentanţii municipalităţii ieşene.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi, Sebastian Buraga, a declarat că toţi cei care doresc să aducă un ultim omagiu regretatului scriitor pot merge la sediul Primăriei Municipiului Iaşi până marţi, 8 ianuarie, la prânz, pentru a se reculege şi a scrie câteva cuvinte în Cartea de Condoleanţe.

Îndrăgitul poet Emil Brumaru s-a stins din viață la scurt timp după ce a împlinit 80 de ani. Acesta a fost internat în spital după ce a suferit un atac cardio-vascular. 

Citiți și Poetul Emil Brumaru a murit, după ce a suferit un stop cardio-vascular

Emil Brumarul s-a născut în 25 decembrie 1938 în Bahmutea, Basarabia. Poetul a fost fiul lui Grigore Brumaru, funcţionar la CFR, şi al Elisabetei, învăţătoare. 

El a absolvit în 1955 Liceul Naţional, iar în 1963 Facultatea de Medicină Iaşi. A devenit medic la Dolhasca, iar în anul 1973 renunţă la meseria de medic şi s-a dedicat exclusiv scrisului.

Citiți și Val de reacții emoționante după trecerea în neființă a poetului Emil Brumaru. Mircea Cărtărescu: „L-am iubit şi l-am admirat nespus”

×
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close