Antena 3 CNN Actualitate Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit la Arad, în localitatea Şiria

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit la Arad, în localitatea Şiria

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit la Arad, în localitatea Şiria
05 Apr 2009   •   21:09

Incident aviatic în localitatea arădeană Şiria. O persoană a fost rănită uşor, după ce avionul în care se afla a rămas agăţat de firele de înaltă tensiune. Accidentul a avut loc duminică în jurul orelor 20.00.

Un avion de mici dimensiuni care executa un zbor de probă a avut probleme cu motorul. Pilotul a încercat o aterizare forţată care nu i-a reuşit, iar avionul s-a încurcat în firele de înaltă tensiune. Pilotul a fost rănit uşor, rănile fiind superficiale. În schimb, potrivit Sorinei Ambruş, purtătorul de cuvânt al ISU Arad, pilotul avionului este foarte afectat din punct de vedere psihic.

Perimetrul a fost izolat şi s-au luat toate măsurile pentru deblocarea avionului dintre firele de înaltă tensiune. Pilotul este chiar proprietarul avionului, iar în aeronavă nu s-au mai aflat şi alte persoane.

Antena3.ro

×
Parteneri
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are
x close