Antena 3 CNN Actualitate Un proxenet a fost eliberat din greșeală! Gafă uriașă la Arestul Central al Poliţiei Capitalei

Un proxenet a fost eliberat din greșeală! Gafă uriașă la Arestul Central al Poliţiei Capitalei

Un bărbat acuzat de proxenetism a fost eliberat din greşeală, miercuri dimineaţă, din Arestul Central al Poliţiei Capitalei. Bărbatul a fost prins și reîncarcerat, iar conducerea Poliţiei Capitalei face verificări în acest caz.

Un proxenet a fost eliberat din greșeală! Gafă uriașă la Arestul Central al Poliţiei Capitalei
Sursa foto: Hepta
de Silvia Preda    |    05 Aug 2020   •   13:25

În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Serviciului Independent Reţinere şi Arestare Preventivă, din eroare, au pus în libertate un bărbat, care se afla sub măsura arestarii preventive, persoana fiind eliberată la momentul în care se împlinea termenul de 24 de ore de la emiterea ordonanţei de reţinere”, a transmis, miercuri, Poliţia Capitalei.

Bărbatul a fost depistat în scurt timp, iar în acest moment se află în custodia Poliţiei.

Conducerea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti a dispus verificări, prin  structura de control intern, cu privire la acest incident.

Un bărbat a violat 11 persoane, după ce a fost eliberat din închisoare din greșeală

Vă amintim că polițiștii de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Secția 24 au pus în executare marți, 4 august 2020, mai multe mandate de aducere pe numele unor persoane acuzate de proxenetism.

În scopul racolării de potențiali clienți, suspecții ar fi publicat anunțuri online, închiriat camere în regim hotelier sau ar fi expus persoanele în mediul stradal sau chiar se ocupau de transportul acestora în diferite locații

×
Subiecte în articol: proxenet eliberat arestul central
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close