Antena 3 CNN Actualitate Violeta Alexandru: Am putea să votăm mai multe zile la alegeri

Violeta Alexandru: Am putea să votăm mai multe zile la alegeri

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru afirmă, luni, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că procesul de votare s-ar putea modifica din cauza noilor reguli de distanțare socială.

Violeta Alexandru: Am putea să votăm mai multe zile la alegeri
Sursa foto: Violeta Alexandru/Facebook
20 Apr 2020   •   17:24

Ministrul notează mai întâi că atât piața muncii cât și relația cetățeanului cu administrația a suferit modificări.

"Piața muncii deja s-a schimbat și se va mai schimba în continuare; cele mai multe oportunități le vor avea cei care au dovedit că se pot adapta și care au abilități în a folosi tehnologia nu numai în comunicarea internă cât mai ales în furnizarea serviciilor. Se vede cât este de important să nu lucrezi la negru/la gri pentru că nu poți beneficia, deși ai muncit, de sprijin atunci când ai nevoie și, pentru că, pe termen mediu sau mai lung, vei ajunge într-un punct în care în loc să ai o bătrânețe liniștită primești o pensie mult prea mică față de cât ai nevoie. Voi încuraja prin tot ceea ce pot pe cei care muncesc și pe cei care vor să muncească și mai serios, după criză.

Românii vor respinge orice tendință de a re-aduce birocrație în relația instituții/autorități – cetățeni. Cine crede că, după criză, va putea impune bariere administrative noi sau le va putea reînvia pe cele dinainte, se înșeală. Înainte de criză, debirocratizarea se studia și se prezenta la conferințe. Acum am văzut că se poate. Orice tentativă de re-bicrocratiza va fi aspru sancționată.

Inclusiv în alegeri, tehnologia și distanțarea socială va genera schimbări; numărul cererilor de vot prin corespondență va crește și posibil să votăm în mai multe zile", a scris Violeta Alexandru, pe pagina sa de Facebook.

×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close