35 de țări și-au trimis memoria în Arctica. România lipsește. Ce păstrează seiful din permafrost al omenirii

În 2026, orice document poate fi șters într-o secundă, o arhivă poate fi distrusă de un atac cibernetic, iar o fotografie poate fi alterată fără urmă. Istoria se rescrie, uneori cu bună știință, alteori cu nepăsare, iar ceea ce rămâne în memorie depinde, tot mai mult, de cine controlează serverele. Într-o astfel de lume, doi norvegieni și-au pus o întrebare care sună aproape naiv: ce-ar fi dacă am pune adevărul într-un loc unde nimeni nu-l poate atinge?

Răspunsul lor se află la 1.300 de kilometri de Polul Nord, în adâncul unei mine dezafectate din insula Svalbard, acolo unde permafrostul înlocuiește electricitatea, iar întunericul și frigul devin cei mai buni conservanți pe care i-a avut vreodată omenirea.

Arhiva Mondială Arctică nu este un server și nu seamănă cu nicio bibliotecă pe care ai văzut-o vreodată. Este o cameră blindată în piatră înghețată, în care datele sunt imprimate pe un suport analogic – filmul Piql – și depozitate fără nicio conexiune la internet, fără curent electric, fără posibilitatea de a fi hackuite sau modificate. Odată ajunse acolo, rămân. O eternitate.

Ideea a pornit dintr-o analogie simplă: dacă lumea și-a construit deja un seif pentru semințe în Arctica – pentru a asigura diversitatea biologică în caz de colaps – de ce nu ar putea face același lucru și cu memoria sa culturală? De la această întrebare, proiectul a crescut discret, dar constant: astăzi, în acel seif din gheață, se află manuscrise din Biblioteca Vaticanului, documente UNESCO, imagini din satelit ale Pământului, arhive naționale, codul open-source care alimentează internetul pe care îl folosim zilnic.

Dacă am face o analiză, am descoperi o secțiune transversală a civilizației umane, de la texte vechi de două milenii la algoritmii care ne ajută să ne comandăm mâncarea astăzi.

Iar ceea ce face proiectul cu adevărat neobișnuit nu este tehnologia, ci filosofia din spatele ei: nimeni nu decide ce merită salvat. Nu există un curator al memoriei colective, nu există un comitet care să ierarhizeze valorile. Fiecare stat, fiecare instituție și chiar fiecare individ poate trimite în Arctica ce consideră că merită să supraviețuiască.

Fondatorii proiectului, Katrine Loen și Rune Bjerkestrand, vorbesc, într-un interviu exclusiv pentru Antena3.ro, despre cum s-a născut arhiva, cine i-a devenit client, cât costă să-ți păstrezi amintirile și adevărul o eternitate și care este, pentru ei, miza reală a întregii construcții. Și ridică, la final, o întrebare care ne privește pe noi, aici: printre cele peste 130 de depozite venite din 35 de țări, organizații și instituții – de la Vatican la Brazilia, de la NASA la GitHub – România nu se află nicăieri.

Cine sunt cei de la Arhiva Mondială Arctică

Reporter: Pentru început, puteți să-mi spuneți cine sunteți ca echipă și cum a apărut ideea Arhivei Mondiale Arctice?

Katrine Loen: Da, numele meu este Katrine Lund. Și sunt unul dintre co-fondatorii Fundației Arhivei Mondiale Arctice.

Rune Bjerkestrand: Numele meu este Rune Bjerkestrand. Sunt fondatorul și directorul general al Piql, compania de tehnologie care stă la baza tehnologiei de stocare a datelor utilizate în Arhiva Mondială Arctică, precum și co-fondatorul Arhivei Mondiale Arctice împreună cu Katrine.

Cum s-a transformat o mină părăsită în cea mai importantă și sigură arhivă a lumii

Reporter: Care a fost momentul de cotitură care v-a făcut să realizați că lumea are nevoie de un seif al memoriei ca acesta?

Rune Bjerkestrand: Ei bine, în cercetările noastre legate de tehnologia de stocare a datelor, am dat peste banca de semințe din Arctica. Și atunci, ca antreprenor, te gândești – dacă ei pot stoca semințele lumii acolo sus, în Arctica, pentru o aprovizionare sigură cu hrană în viitor, de ce nu am putea stoca noi cele mai importante informații pentru lume? Asta a fost ideea.

Și apoi am călătorit în Arctica și am întâlnit managerul companiei miniere locale, pentru că aveam nevoie de un seif. A durat ceva timp, pentru că era o companie industrială și ideea noastră era foarte diferită. Dar după un timp am convenit – da, ar putea avea sens să încercăm.

Așa că am început verificând cu clienții Piql din acea perioadă, Arhivele Naționale ale Braziliei și Mexicului și câteva arhive din Norvegia, dacă li s-ar părea o idee bună și ceva necesar.

Și au spus da, are sens, pentru că a avea un loc complet diferit față de propriul lor seif, față de propriile arhive din afara țărilor lor, ar fi o idee bună. Și atunci am deschis efectiv seiful în martie 2017, cu depozite de la Arhivele Naționale ale Braziliei, Arhivele Naționale ale Mexicului și o arhivă municipală din Norvegia. Și de atunci, cum se spune în Norvegia, bulgărele de zăpadă a început să se rostogolească.

Katrine Loen: Iar asta era ca un mic experiment, un mic proiect la început. Dar la doar două săptămâni după deschidere, au fost scrise peste 700 de articole unice despre Arhiva Mondială Arctică în toată lumea. Și atunci ne-am gândit – poate că asta este ceva care trezește mult interes și care poate satisface o nevoie de conservare pe termen lung. Așa a început totul.

Drumurile spre amintirile noastre duc la Svalbard

Reporter: Unde este localizată exact arhiva și ce face acest loc unic potrivit pentru păstrarea memoriei lumii?

Katrine Loen: Este situată pe o insulă numită Svalbard, într-un oraș numit Longyearbyen. Și acest loc este departe de orice, acolo sus, la nord. Locul este foarte potrivit pentru stocarea datelor pe film Piql, deoarece este rece, uscat și întunecat acolo, ceea ce este ideal pentru depozitarea filmelor. Astfel, când punem mediul de stocare în seif, nu este nevoie de electricitate pentru a menține datele vii. Este complet offline, deci este o soluție cu adevărat prietenoasă cu mediul.

Rune Bjerkestrand: Și poate merită menționat că, deoarece Banca Mondială de Semințe era deja acolo și există de mulți, mulți ani, încrederea în acest loc era deja stabilită. Și asta este important, desigur, când vrei să stochezi date pentru generațiile viitoare. Deci acesta a fost un element important, pe lângă frigul și uscăciunea menționate de Katrine.

Katrine Loen: Insula este guvernată de un tratat care acordă Norvegiei suveranitatea insulei.

Ce se păstrează în Arhiva Mondială Arctică

Reporter: Ce păstrăm cu adevărat acolo? Date, cultură, identitate? Ce fel de informații?

Katrine Loen: Toate felurile de informații. Avem clienți precum Biblioteca Vaticanului. Avem Agenția Spațială Europeană, care a stocat fotografii prin satelit ale Pământului, ce pot fi folosite în scopuri de cercetare în viitor. Avem, de asemenea, mai multe documente UNESCO din Memoria Lumii acolo.

Și avem Muzeul Național al Norvegiei. Deci, da, multe instituții, arhive naționale. Avem și Convenția cu privire la Drepturile Copilului de la UNICEF. Deci există o gamă largă de piese diferite.

România nu păstrează nimic în această arhivă

Rune Bjerkestrand: Deci ai putea spune, la modul general: literatură, arhitectură, muzică, obiecte de artă, monumente, cercetare, moștenire, istorie, cultură, limbi – de fapt totul la ce te-ai putea gândi a fost deja stocat până acum. Avem acum peste 130 de depozite din 35 de țări, dar nu din România.

Reporter: Știu.

Rune Bjerkestrand: Deci aceasta este o provocare frumoasă de lansat cititorilor și telespectatorilor dumneavoastră – cine va face primul depozit din România, o țară bogată în cultură și bogată în istorie?

Cine hotărăște ce amintire e importantă

Reporter: Cine decide ce merită păstrat pentru viitor și ce este lăsat în urmă?

Rune Bjerkestrand: De fapt, tu – depunătorul – ești cel care nominalizează ce se depozitează. Ce facem noi – nu curatăm, deci nu avem cu adevărat o opinie despre dacă ceva merită sau nu conservat, pentru că lumea este atât de mare, atât de diversă. Totuși, ceea ce controlăm este că totul se încadrează în legea norvegiană și internațională în domeniul conservării.

Reporter: Deci nu voi putea să-mi păstrez secretele, nu?

Rune Bjerkestrand:  Ei bine, dacă secretele tale nu încalcă legea norvegiană sau internațională, ar putea. Și dacă ești dispusă să le împărtășești generațiilor viitoare – pentru că aceasta este ideea fundamentală a Arhivei Mondiale Arctice. Este un depozitar al memoriei lumii, care urmează să fie conservat în beneficiul generațiilor viitoare.

Și avem oameni ca tine care dețin un fel de informații secrete, dar sunt dispuși să le deschidă și să le împărtășească după un anumit număr de ani. Deci ai putea spune: vreau să-mi împărtășesc secretul, dar numai după ce am trecut în neființă – mai dați-i încă 60 de ani, de exemplu. Atunci ar putea fi împărtășit cu lumea. Deci și aceasta este o opțiune.

Reporter: Nu am niciun secret atât de important.

Katrine Loen: Dar scopul nostru este, desigur, să stocăm informații care au valoare pentru generațiile viitoare.

Cât costă

Reporter: Și care este costul pentru a-ți asigura un loc în ceea ce este, în esență, un seif pentru viitor?

Rune Bjerkestrand: Vrei să spui prețul pentru stocarea datelor?

Reporter: Da, prețul pentru stocarea datelor.

Rune Bjerkestrand: În principiu, depinde de cantitatea totală de date disponibile. Deci prețul minim de intrare pentru a stoca ceva pentru eternitate este de 139 de euro. Și crește în funcție de cantitate, nu? Deci aceasta este pentru stocare eternă. Practic, plătești o singură dată pentru stocare eternă, totul depinzând de cantitatea totală de date.

Reporter: Când spuneți stocare eternă, înseamnă că datele pot rezista la propriu o eternitate?

Rune Bjerkestrand: Da, acesta este întregul fundament al Arhivei Mondiale Arctice. Este conservare eternă. Și, după cum a menționat Katrine, am stabilit-o mai mult sau mai puțin ca un proiect, dar anul trecut a devenit o fundație autonomă, nonprofit.

Și fundația are două scopuri: unul este să se asigure că se strânge capital pentru a garanta viața eternă a datelor clienților. Și, de asemenea, că strângem capital pentru a sprijini acele instituții, organizații și chiar persoane fizice care au contribuit la memoria lumii, dar care nu dispun de propriile fonduri, de propriile mijloace financiare. Atunci ideea este să le sprijinim, astfel încât memoria importantă să poată fi conservată în ciuda lipsei de finanțare.

Vaticanul, un client prețios

Reporter: Există clienți surprinzători sau neașteptați? La început mi-ați spus despre Vatican.

Rune Bjerkestrand:  Ei bine, Vaticanul a fost pentru noi un fel de instituție foarte inspiratoare, pentru că au, practic, aceeași perspectivă temporală. Au o perspectivă temporală eternă. Au manuscrise antice datând de acum 2.000 de ani. Deci pentru noi a fost un pas natural să luăm contact cu ei. Nu a fost ușor, dar am reușit, și au fost cu noi de două ori în Arctica pentru a conserva unele dintre cele mai prețioase manuscrise din Biblioteca Vaticanului.

„Folosim infrastructura deja existentă”

Reporter: Puteți descrie cum se simte cu adevărat să intri în Arhiva Mondială Arctică? Ce ar vedea și trăi cineva înăuntru?

Rune Bjerkestrand: Nu te afli într-o facilitate tradițională de stocare a datelor. Te afli într-o mină dezafectată, aspră. În permafrost, la o temperatură constantă de minus 4 până la minus 5 grade. Ceea ce este, de fapt, ideal pentru mediul de stocare – filmul Piql – din perspectiva longevității.

Deci este un mediu industrial aspru în care avem acest seif sigur și securizat, la 300 de metri de la intrare și 300 de metri de la suprafață, unde avem aceste containere pe care le umplem cu date.

Este pasiv, nu necesită practic nicio infrastructură – cu excepția, desigur, a securității necesare, a controlului accesului etc. Este o facilitate de stocare a datelor foarte atipică. Este o facilitate de stocare a datelor proiectată să dureze milenii.

Katrine Loen: Și ceea ce este de asemenea important este că folosim infrastructura deja existentă. Nu am adus nicio modificare naturii de acolo. Acestea sunt mine din care se extrăgeau minerale, iar acum introducem date în ele.

Cum ajung amintirile tale în Svalbard

Reporter: Cum funcționează arhiva de zi cu zi? Ce se întâmplă în culise?

Rune Bjerkestrand: Seiful este, de fapt, închis cea mai mare parte a timpului. Suntem acolo doar când depozităm date. Fie o facem în numele clienților, fie o facem împreună cu clienții.

Acum trei săptămâni am avut această ceremonie de depozitare. Am avut 60 de vizitatori din 13 țări. Practic, sărbătorim împreună depozitarea și conservarea. Alte dăți, pur și simplu o facem noi.

Călătorim din birourile noastre, situate la 40 de kilometri sud-vest de Oslo, unde realizăm transferul datelor pe film. Clientul încarcă datele într-un serviciu cloud, ceea ce le face foarte ușor accesibile, iar noi descărcăm datele aici, în facilitatea noastră de producție, unde transferăm datele pe filmul Piql.

Citim și verificăm fiecare film în parte înainte de a fi ambalat în ambalaje speciale și expediat în Arctica.

Rune Bjerkestrand: Și acolo avem o companie de logistică separată care primește filmele și le transportă la seif în locul nostru.

Reporter: Cum este protejată arhiva și cine are acces la materialele stocate acolo?

Rune Bjerkestrand: Seiful se află într-o mină dezafectată. Această mină dezafectată funcționează de fapt și ca mină turistică. Deci seiful se află într-o cameră separată în interiorul minei. Este încuiat. Este protejat cu alarme și monitorizare, iar controlul accesului este gestionat de proprietarul minei, care este compania minieră guvernamentală norvegiană.

Din punct de vedere practic, s-ar putea spune că acest seif este deținut și operat de un proprietar foarte solid. Și este un lucru bun, pentru că există vizite zilnice, astfel încât poți vedea, monitoriza și controla permanent facilitatea.

Un plan

Reporter: Dat fiind mediul extrem, cum întrețineți și monitorizați arhiva în timp? Nu știu, după 10 ani, 20 de ani, 15 ani? Aveți un plan pentru asta?

Rune Bjerkestrand: Desigur, desigur. Adică, este monitorizată zilnic – condițiile climatice, temperatura, umiditatea, care sunt importante pentru durata de viață a filmului.

Am realizat de asemenea o examinare foarte minuțioasă a mediului din acea mină dezafectată, folosind Institutul Norvegian de Cercetare pentru Apărare, pentru a explora dacă există ceva biologic, chimic sau radiologic în mină care ar putea afecta durata de viață a datelor – bacterii, virusuri, ciuperci și altele.

Iar concluzia lor este că filmul în sine este atât de robust încât practic nimic nu i-ar afecta durata de viață. De aceea putem spune că, în acest seif, datele ar putea avea o durată de viață de peste 2.000 de ani.

Care este procedura

Reporter: Care sunt pașii, de la bun început, când cineva dorește să depoziteze date în arhivă? De la depunere până la stocarea pe termen lung. Mai întâi vă sună, nu? Vă spun ce vor să facă și după aceea ce se întâmplă?

Rune Bjerkestrand: Cauți Arhiva Mondială Arctică online, la arcticworldarchive.org. Există un portal online unde te poți conecta, crea un cont și începe să încarci date în portal. Pe acest portal poți adăuga metadate, îți poți descrie datele, le poți structura și crea un pachet arhivistic sau o capsulă a timpului. Și când ești gata cu munca ta – editezi datele, indiferent că sunt fotografii, documente, înregistrări audio, video etc. – și le-ai descris corespunzător, astfel încât să le poți căuta, găsi, prelua, solicita recuperarea în viitor.

Apeși butonul de trimitere și se inițiază transferul pe film aici, în facilitatea noastră din Norvegia continentală. Și, după cum am menționat, citim și verificăm întotdeauna fiecare film, că fiecare fișier este corect, înainte de a-l trimite în Arctica.

Și, odată ce ai făcut asta, ai în continuare portalul tău, care este o fereastră în browserul tău, de unde poți solicita recuperarea datelor. Și, desigur, nu ar trebui să ai niciodată o singură copie a datelor tale. Această copie din Arctica este destinată să fie transmisă generațiilor viitoare.

Totuși, dacă prin vreo întâmplare îți pierzi datele originale, poți accesa de fapt filmul și le poți recupera de acolo. Deci este o siguranță supremă pentru tine, ca și client – că ai datele acolo, captate pentru a fi trimise în viitor, dar totuși accesibile dacă ai nevoie de ele.

Ce vor crede urmașii noștri despre noi peste 2.000 de ani?

Reporter: Înțeleg. Dacă civilizația noastră ar fi redusă la câteva fișiere conservate în permafrost, ce ar spune acestea despre cine am fost?

Rune Bjerkestrand: Este o întrebare foarte bună. Și de aceea nu vrem să curatăm și să decidem, nu? Vrem ca lumea însăși să decidă ce merită conservat, pentru că numai generațiile viitoare vor putea spune dacă are sens sau nu.

Dar cred că dacă s-ar întâmpla azi și ar găsi aceste 130 de depozite, ar vedea o secțiune transversală foarte largă – atât în timp, pentru că primele depozite datează de acum 2.000 de ani, cu primele manuscrise din Vatican, și până la arta contemporană de astăzi. Este o selecție foarte largă, după cum am menționat chiar la început. Nu este specializată pe nicio direcție anume. Nu urmează logica unei arhive tradiționale.

Pentru că avem instituții variate – cultură, memorie, moștenire – unele organizate după cerințe legale, altele dintr-o perspectivă artistică, etc. Deci ai vedea o secțiune transversală foarte largă a vieții umane.

Și cred că avem de asemenea o ambiție, Katrine, să colectăm, stocăm și conservăm informații despre cum este condusă viața umană.Care sunt principalele lucruri care mențin societatea în funcțiune?

Și un element în acest sens este – un depozit important realizat de GitHub, o companie fiică a Microsoft, care este cel mai mare depozitar din lume pentru software open source. Aceștia au depozitat tot software-ul open source din lume. Iar acel software rulează efectiv lumea, pentru că sunt sisteme de operare, aplicații celebre. Deci este conservat astfel încât cercetătorii viitorului să poată vedea cum era condusă lumea de aplicații software acum o mie de ani.

Datele de aici nu se vor pierde niciodată

Reporter: Cum puteți strânge capital pentru această fundație, pentru a garanta viața eternă a datelor și pentru a-i ajuta pe cei care nu și-o permit?

Rune Bjerkestrand: Ei bine, avem nevoie de ajutor – cum ar fi dvs., presa – pentru a răspândi mesajul în lume că a deține un astfel de depozitar este foarte important pentru umanitate. Pentru că astăzi știm că războaiele pot izbucni oriunde, oricând, și războaiele distrug. Și distrug mai mult acum decât înainte. De asemenea, în lume există marele risc al amenințărilor digitale și al atacurilor cibernetice. Există marele risc al inteligenței artificiale pentru manipularea datelor. Deci din ce în ce mai mult este important să ne asigurăm că acoperim, protejăm și păstrăm autenticitatea și adevărul chiar acum.

Pentru că dacă nu faci asta, generațiile viitoare nu vor mai ști niciodată care a fost adevărul. Și lucrul bun în legătură cu această tehnologie și cu seiful din Arctica este că tot ceea ce este scris pe acest film nu poate fi niciodată manipulat, niciodată șters, niciodată suprascris.

Deci pentru a transmite mesajul, presa poate ajuta, dar oamenii trebuie cu adevărat să înceapă să le pese și să contribuie.

„Avem nevoie ca România să fie reprezentată cu steagul ei în Arhiva Mondială Arctică”

Katrine Loen: Vreau doar să elaborez puțin pe ceea ce a spus Rune – strângerea de fonduri este cu adevărat lucrul esențial de făcut, pentru că cu toții avem responsabilitatea de a menține aceste date vii pentru viitor.

Rune Bjerkestrand: Cu cât mai multă conștientizare putem crea în legătură cu problemele cu care ne confruntăm cu toții – protejarea culturii, a patrimoniului, a moștenirii în forma lor autentică – pentru că știm că națiunile și conducătorii schimbă istoria în beneficiul lor, nu-i așa?

Rescriu istoria, rescriu cărțile pentru copiii de la școală, ca să creeze un alt adevăr. Deci este foarte important să protejăm și să conservăm autenticitatea în această lume, pentru a ne asigura că supraviețuiește.