Președintele SUA pare că încearcă să se convingă pe sine să deschidă cel mai nou capitol în istoria tumultoasă a relațiilor SUA-Iran – acela al duelului militar direct, scrie CNN, miercuri, în contextul în care liderul american a amenințat regimul de la Teheran cu o intervenție cât de curând dacă continuă uciderea protestatarilor.
Argumentul pro-intervenție militară americană în Iran pentru a-i ajuta pe protestatarii care vor răsturnarea regimului devine mai puternic cu fiecare oră care trece și cu cât bilanțul morților crește.
Trump stabilește noi linii roși de fiecare dată când liderii regimului iranian îi mai încalcă un „ultimatum”. Recent, el a amenințat că dacă regimul începe să tragă în protestatari, va începe și el să tragă în regim.
Într-un interviu pentru CBS, marți, Trump a amenințat din nou cu „acțiuni ferme” împotriva Iranului dacă regimul va executa protestatari, așa cum intenționează.
Deși aceste amenințări nu implică SUA militar în niciun fel în Iran, lipsa sa de acțiune sau o operațiune simbolică împotriva regimului de la Teheran îi va slăbi puternic autoritatea și imaginea.
„Președintele le-a spus iranienilor că «ajutorul e pe drum». De aceea, cred că este necesar ca președintele să acționeze”, a declarat Leon Panetta, fost secretar SUA al apărării și fost director CIA.
„Cred că, pentru credibilitatea Statelor Unite, guvernul american trebuie să facă ceva în sprijinul protestatarilor”, a adăugat el.
Există un apel tot mai puternic și pentru acțiune umanitară. Blackout-ul internetului din Iran încă ascunde cele mai groaznice scene care au loc la Teheran în aceste momente, însă imaginile care apar și informațiile sugerează că Iranul este efectiv în fața unui carnagiu – în jur de 2.400 de oameni au fost uciși, iar dacă regimul supraviețuiește, cei care au stat și privit vor fi criticați dur.
Amenințările repetate ale lui Trump este posibil să fi creat și o senzație de așteptare printre protestatarii care-și riscă viețile în Iran.
„Am numărat astăzi cele șapte momente de-a lungul a două săptămâni în care președintele Trump a amenințat cu acțiunea militară împotriva Iranului dacă regimul ucide protestatari pașnici.
Toate au fost acum 2.000 de morți. Cred că mulți chiar îl iau în serios și speră cel puțin la o formă e scut american care să-i protejeze de acest regim foarte brutal”, spune Karim Sadjadpour, unul dintre cei mai importanți experți pe Iran din SUA.
Oportunitatea eliminării unui regim opresiv
Există niște motive strategice „atractive” pentru Trump în Iran.
Dictatura religioasă din Iran este rareori atât de slăbită și pe plan intern și pe plan extern. Din cauza gestionării dezastruoase a economiei de către regim, iranienii nu reușesc nici măcar să obțină hrană și apă. Disperarea este cel mai puternic imbold pentru iranieni în momentul de față.
Liderul suprem al Iranului, ayatolahul Ali Khamenei, are 86 de ani și niciun succesor vizibil. În spatele cortinei, se desfășoară o luptă intensă pentru putere, separată de revoluția din stradă.
Pe lângă moartea lui Ebrahim Raisi, despre care se discuta la un moment dat ca fiind un posibil succesor al lui Khamenei, regimul a fost afectat și de uciderea unui număr mare de personaje din aparatul de securitate și stat de la Teheran, în timpul războiului de vara trecută.
Iranul a rămas, în plus, și fără mare parte din influența sa în Orientul Mijlociu după războiul Israel-Hamas. În urma lui, au fost nimiciți interpușii iranieni din regiune – Hamas și Hezbollah, în timp ce nici Houthi nu o duc prea bine.
Întrebarea pentru administrația americană, acum, este de ce nu ar interveni într-un moment de slăbiciune maximă pentru conducerea iraniană, cu scopul de a distruge un regim care a ucis mii de americani.
Un Orient Mijlociu eliberat de influența destabilizatoare a regimului mulahilor iranieni ar fi mai sigur pentru Israel și ar promova și „viziunea” lui Trump pentru o regiune pașnică, bogată și integrată. Elemente ale acestei viziuni au fost prezentate anul trecut în Arabia Saudită.
Un președinte care își dorește să fie spontan și care vrea să ignore limitele pe care predecesorii săi și le-au impus ar putea fi foarte tentat să profite de oportunitate.
Administrația americană este, de asemenea, „îmbătată” de succesul din Venezuela, unde o operațiune-fulger a dus la capturarea rapidă a dictatorului Maduro. De altfel, este și împins de la spate de unii dintre aliații săi republicani, care ar vrea să vadă distrus regimul de la Teheran.
„Iranul va fi momentul său (al lui Trump – n. red.) al Zidului Berlinului, mai puternic de o mie de ori”, spune Lindsey Graham, unul dintre acești republicani.
Nu va fi la fel de ușor ca în Venezuela
Trump s-a întâlnit cu oficiali de rang înalt ai administrației sale marți, după o călătorie în statul Michigan.
Întrebat ce va face cu privire la Iran, Trump a răspuns – „Nu vă pot spune asta. Dar eu știu deja exact ce voi face”.
Totuși, amenințările prezidențiale trebuie să fie dublate și de acțiune, altfel ele nu vor mai însemna nimic în viitor. Mulți foști oficiali și diplomați străini au concluzionat că eșecul lui Obama din a acționa pentru a-și impune propria linie roșie în Siria, în 2013, i-a încurajat pe adversarii SUA, inclusiv pe Rusia, care a atacat Ucraina prima oară în 2014.
Totuși, istoric vorbind, toate intervențiile de acest fel au sunat bine „pe hârtie” – de la Vietnam la Irak, de la Afganistan la Libia – toate intervențiile americane au părut că vor fi operațiuni de succes.
Această istorie îndeamnă la două întrebări importante pentru orice administrație americană care vrea să pornească la o intervenție militară –
Avem motive bune să credem că loviturile SUA vor ajuta protestatarii și vor crește speranța protestatarilor că regimul va fi distrus?
Sau ar putea ele să intensifice represiunea sau să producă o „contra-revoluție”?
„Nu poți fi niciodată sigur”
Trump, cunoscut pentru discursurile sale incendiare, pentru faptul că adoră să amenințe și pentru faptul că rareori se gândește la detalii, a exacerbat superficialitatea dezbaterilor din Washington.
Situația din Iran este de o complexitate extraordinară – SUA nu pot pur și simplu să bombardeze Iranul până devine o democrație.
Intervenția SUA ar putea să fie chiar insuficientă în obiectivul de a-i salva pe protestatari de la a mai fi uciși de un regim extrem de brutal.
Atacurile cibernetice ar putea să reducă capacitatea de comandă și control a regimului și forțelor lui de securitate, dar poate puterea militară a SUA să-i salveze pe protestatarii care sunt masacrați cu mitralierele în orașele iraniene?
O operațiune de tipul celei din Venezuela are puține șanse să se repete în Iran. SUA s-ar supune unui risc uriaș dacă ar încerca să „insereze” personal militar la Teheran pentru o lovitură de decapitare a regimului.
De altfel, în ciuda vizibilității tot mai mari a lui Reza Pahlavi, prințul moștenitor exilat care se vrea a deveni noul Șah al Iranului, țara nu are forțe locale de opoziție care să poată conduce o tranziție.
Iranul, spre deosebire de multe alte state din Orientul Mijlociu, nu este o creație a „cartografilor post-coloniali”. Iranul este o civilizație veche de milenii, iar o intervenție externă pentru „construcție statală” nu va fi primită cu deschidere de o populație iraniană care cunoaște deja la ce au dus intervențiile britanice, americane sau ruse.
Mai este și problema capacităților SUA. Forțele navale sunt suprasolicitate de armada masivă pe care Trump a desfășurat-o în largul Venezuelei. Multe avioane militare sunt staționate la baze americane din Orientul Mijlociu. Dar, potrivit organizației non-profit US Naval Institute, cel mai apropiat grup de luptă al unui portavion este USS Abraham Lincoln, aflat în Marea Chinei de Sud.
Este, de asemenea, legitim să ne întrebăm cât de mult poate gestiona o singură administrație. Trump tocmai l-a capturat pe Maduro, un dictator din emisfera vestică; cere ca SUA să preia controlul asupra Groenlandei; ar trebui să administreze Gaza în cadrul planului său de pace Israel–Hamas. Casa Albă adoră victoriile spectaculoase de politică externă, dar pare să ducă lipsă de urmărire și implementare.
Există și o contradicție amețitoare: Trump pare să promoveze democrația în Iran, dar a marginalizat opoziția democratică din Caracas după înlăturarea lui Maduro. Totuși, istoria recentă și apăsarea retoricii sale sugerează că i-ar fi imposibil să-și nege predispoziția pentru acțiune. Însă ar fi un alt risc uriaș.
Un jurnalist l-a întrebat pe președinte, marți, dacă poate fi sigur că loviturile aeriene ale SUA vor proteja protestatarii.
„Ei bine, nu știi niciodată, nu-i așa?”, a răspuns el. „Până acum, istoricul meu a fost excelent, dar nu poți fi niciodată sigur”.