Liderii Uniunii Europene au convenit, în cadrul reuniunii informale de la Nicosia, să testeze pentru prima dată modul în care ar funcționa în practică Articolul 42.7 din Tratatul de la Lisabona – clauza care obligă statele membre să-și ofere reciproc asistență militară, umanitară și financiară în caz de atac. Decizia vine pe fondul îndoielilor tot mai mari că președintele Trump rămâne angajat față de alianța NATO, oficialii europeni recunoscând deschis nevoia de „a apăra Europa cu mai puțină Americă”. Exercițiul de simulare este programat luna viitoare, însă experții avertizează că mecanismul UE, invocat o singură dată în istoria sa – de Franța, după atentatele din 2015 –, nu poate înlocui structura de comandă și eficiența decizională ale NATO, scrie The New York Times.
Europenii au tot mai multe îndoieli că președintele Trump rămâne angajat față de alianța NATO și față de apărarea colectivă pe care aceasta o garantează. Prin urmare, discută tot mai serios despre propria garanție de apărare colectivă, puțin cunoscută – un articol îngropat în documentele fondatoare ale Uniunii Europene.
Ce înseamnă Articolul 42.7 și cum poate fi activat
Multă vreme considerat de mulți inaplicabil și chiar inutil în condițiile existenței bine consolidate a alianței NATO, Articolul 42.7 din Tratatul de la Lisabona al UE obligă statele membre să ofere ajutor militar, umanitar și financiar celorlalte state membre în caz de atac. Conceput ca un complement al NATO, a fost invocat o singură dată, când Franța l-a activat după atacurile teroriste din noiembrie 2015 de la Paris și din împrejurimi.
Însă amenințările intermitente ale lui Trump de a părăsi NATO din cauza refuzului țărilor membre de a sprijini războiul din Iran remodelează profund atât alianța, cât și Uniunea Europeană, spune Camille Grand, fost oficial NATO și actualmente secretar general al ASD Europe, o asociație profesională a industriilor de apărare.
Poziția în evoluție a administrației Trump „creează nevoia de a apăra Europa cu mai puțină Americă”, a declarat acesta.
Liderii UE reuniți în Cipru, unde au avut loc discuții informale în această săptămână, au abordat prevederea din tratat joi seară. Luna viitoare intenționează să organizeze un exercițiu, în cadrul căruia diplomați de rang înalt cu responsabilități în domeniul securității vor analiza cum ar putea funcționa Articolul 42.7 în practică.
„Am convenit aseară că Comisia va pregăti un plan de acțiune privind modul în care vom răspunde în cazul în care un stat membru activează” această prevedere, a declarat vineri dimineață președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, referindu-se la Comisia Europeană.
„Să spunem că Franța îl activează”, a exemplificat el. „Care țări vor fi primele care răspund solicitării guvernului francez?”
Radosław Sikorski, ministrul de externe al Poloniei și fost ministru al apărării, este sceptic că mecanismul ar funcționa eficient.
„Nu poți construi o apărare europeană serioasă fără modificarea tratatelor, iar în acest moment acest lucru este imposibil de realizat”, a declarat el. Sikorski subliniază că Uniunea Europeană nu poate finanța operațiuni militare din bugetul propriu și că statele membre sunt reticente să-și angajeze propriile trupe și fonduri într-o operațiune pe care nu o pot controla direct.
Fiecare stat are propriile cerințe legale, condiționări și norme privind regulile de angajare, a explicat el, la care se adaugă probleme lingvistice și o confuzie inerentă cu privire la cine anume ar comanda o operațiune paneuropeană.
„Mă întreb cu disperare ce trebuie să se întâmple ca să devenim serioși” în privința apărării, a spus Sikorski.
Celebrul Articol 5 al NATO, care angajează statele membre la apărare colectivă, în realitate le obligă doar să se consulte cu privire la modul de răspuns la un atac. A fost și el invocat o singură dată, pentru a veni în apărarea Statelor Unite după atentatele din 11 septembrie 2001.
Pe hârtie, prevederea UE pare mai puternică, deoarece impune angajamentul de a ajuta un stat membru aflat sub atac.
Însă NATO este o organizație cu un singur obiectiv – apărarea –, cu un proces decizional eficientizat, o structură ierarhică clară și o putere dominantă – Statele Unite – care dictează direcția. Uniunea Europeană, prin contrast, este o „mașină de compromisuri” mult mai complexă și mai ineficientă, spune Jan Techau, fost oficial german în domeniul apărării, actualmente analist pe securitate europeană la Eurasia Group, o firmă de consultanță.
Înainte de Trump, nimeni nu lua în serios prevederea UE
Când se discută despre securitatea europeană, unii văd prevederea UE drept „calea de urmat”, spune Techau. „Dar nu cred că are un mare viitor, pentru că nimeni nu vrea cu adevărat să administreze securitatea europeană prin structurile UE, care sunt prea complicate.”.
Exercițiul de simulare pe Articolul 42.7 urmărește să testeze cum ar funcționa mecanismul din punct de vedere politic într-o situație de urgență, urmând să fie elaborat un document de lucru.
Înainte de Trump, nimeni nu lua în serios prevederea UE, spune Bruno Maçães, fost secretar de stat pentru afaceri europene din Portugalia. Dar de când Articolul 5 al NATO „este mai puțin relevant”, a adăugat el, „42.7 devine mai relevant.”
Europenii încearcă, de asemenea, să dezvolte ideea unei „coaliții de voință”, în cadrul căreia s-a discutat despre desfășurarea de trupe europene în Ucraina pentru monitorizarea unui eventual acord de pace. Condus de Marea Britanie și Franța, același model a fost utilizat și pentru discutarea unei contribuții europene la menținerea deschisă a Strâmtorii Ormuz, odată ce ostilitățile se vor încheia.
Marea Britanie nemaifiind membră a Uniunii Europene, unii analiști văd această coaliție emergentă drept fundamentul unui pilon european mai puternic în cadrul NATO, capabil să acționeze și în afara alianței.
Pentru statele care nu sunt membre NATO, precum Irlanda, Austria și Malta, prevederea UE are o importanță sporită. Dar unele state UE, în special din Europa Centrală și din zona baltică, se tem că o discuție prea zgomotoasă despre apărarea colectivă europeană i-ar oferi lui Trump pretextul de a-și reduce și mai mult angajamentul față de NATO.
Evenimente recente au sporit urgența clauzei de apărare a UE. Mai întâi a fost amenințarea lui Trump de a pune mâna pe Groenlanda, apoi atacul cu drone iraniene asupra unei baze britanice din Cipru, stat membru al Uniunii Europene, la începutul războiului din Iran. Italia, Germania și alte state membre au trimis ajutor, deși prevederea de apărare nu fusese invocată oficial.
De aceea oficialii europeni au decis că ar fi util să clarifice modul concret în care funcționează acest mecanism.
Cu toate acestea, avansul Uniunii Europene în domeniul apărării a generat tensiuni cu statele membre și cu instituțiile existente, precum NATO, iar Grand, fostul oficial NATO, întrevede posibilitatea unor noi fricțiuni.
„Realinierea poate genera tensiuni”, a observat el, adăugând însă că, dacă actorii cooperează, descurajarea europeană va fi mai eficientă și mai credibilă.