Antena 3 CNN › Externe › Casa lui Pablo Escobar, demolată de Primăria Medellin. Locuința abandonată ajunsese loc de petreceri cu droguri și ritualuri satanice

Casa lui Pablo Escobar, demolată de Primăria Medellin. Locuința abandonată ajunsese loc de petreceri cu droguri și ritualuri satanice

A.N.
1 minut de citit Publicat la 14:15 14 Oct 2026 Modificat la 14:15 14 Oct 2026
Casa stătea părăsită de ani buni și devenise, pentru vecini, o problemă constantă de siguranță și de ordine publică. sursa foto: Getty

Autoritățile din Medellin, orașul din nord-vestul Columbiei legat pentru totdeauna de numele lui Pablo Escobar, au început marți să demoleze una dintre casele care i-au aparținut celebrului traficant de droguri. Decizia vine după ce, potrivit primăriei, proprietatea abandonată ajunsese să fie folosită pentru consum de droguri, întâlniri sexuale și chiar presupuse ritualuri satanice, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

„Conform rapoartelor oficiale, proprietatea era folosită pentru consumul de narcotice şi alcool noaptea, practicarea de acte sexuale şi presupuse ritualuri satanice”, se arată în comunicatul transmis marți de administrația locală.

Casa stătea părăsită de ani buni și devenise, pentru vecini, o problemă constantă de siguranță și de ordine publică. De aceea, primăria a hotărât să o dărâme, cu scopul declarat de a „restabili pacea în comunitate”.

Primarul interimar al orașului, Manuel Villa Mejia, a explicat că măsura are și o puternică încărcătură simbolică.

„În Medellin, nu există loc pentru glorificarea traficului de droguri şi nici pentru ca proprietăţile abandonate să devină spaţii care afectează securitatea şi viaţa comunitară. Astăzi (marţi - n.r.) începe demolarea unei proprietăţi care ani de zile a reprezentat o problemă pentru comunitate”, a declarat acesta.

Mesajul pe care autoritățile vor să îl transmită locuitorilor este că, „în acest oraş, nu există loc pentru nimic care glorifică delictul”.

Terenul pe care se află casa are 1.854 de metri pătrați, iar povestea lui se leagă direct de familia Escobar. Potrivit documentelor, proprietatea a fost cumpărată în 1979 de Victoria Eugenia Henao, soția traficantului.

În 2004, Parchetul General a pus sechestru pe ea, iar în 2018 a fost trecută în administrarea Fondului pentru Reabilitare, Investiții Sociale și Lupta împotriva Criminalității Organizate.

Pentru primărie, demolarea face parte dintr-un efort mai amplu de a schimba felul în care orașul își raportează la trecutul său violent. Medellinul atrage și astăzi turiști curioși să vadă locurile legate de cartelul lui Escobar, un fenomen cunoscut drept „narcoturism”, pe care autoritățile locale încearcă de ani buni să îl descurajeze.

„Această intervenţie urmăreşte, de asemenea, să recupereze sensul spaţiilor noastre. Medellin nu poate continua să permită ca locurile legate de trecutul său criminal să fie folosite pentru a promova narcoturismul sau activităţi care subminează viaţa comunităţii”, a subliniat Villa.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole