Ce legătură are Teheranul cu benzina din București? Mai multă decât am vrea să credem. Conflictul din Iran se vede în prețuri, în nervozitatea din spațiul public, în fisurile din încrederea românilor în NATO și în Uniunea Europeană.
Într-un amplu interviu pentru Antena3.ro, profesorul doctor Sergiu Mișcoiu explică de ce războaiele moderne nu se mai duc doar cu rachete, ci și cu algoritmi, dependențe economice și iluzii geopolitice. El mai explică de ce „decapitarea” unui regim nu înseamnă automat democratizarea unui stat și cum, paradoxal, eliminarea liderilor de la Teheran ar putea activa un mecanism de supraviețuire instituțională în interiorul Republicii Islamice.
Totodată, acesta mai precizează că, în România, terenul pentru propaganda ruso-iraniană este deja pregătit de ani de zile, alimentat de neîncredere și de reflexe politice oportuniste. Astfel, criza din Orientul Mijlociu nu este doar despre Iran. Este despre cât de vulnerabili suntem într-o ordine internațională care se reconfigurează sub ochii noștri și despre cât de pregătită este Europa să se apere.
Cum îi afectează conflictul din Orientul Mijlociu pe români
Reporter: Cum le explicăm românilor că ceea ce se decide la Teheran ne influențează direct modul de viață în Europa și la noi în țară?
Sergiu Mișcoiu: Cred că tuturor cetățenilor planetei le este foarte greu să le explicăm de ce decizii care sunt luate la zeci de mii de kilometri distanță sunt de natură să le afecteze viața. Însă cea mai simplă manieră este aceea de a arăta cum dependența de consum, de produse și servicii la scară globală trece prin diverse filtre; că e vorba de producție, de excavare, de prelucrare, de livrare prin diverse țări ale lumii și, evident, influențele reciproce determină modificări ale prețurilor, tarifelor și generează consecințe majore în fiecare țară a lumii.
Cred că cel mai simplu este să urmărim, spre exemplu, efectele asupra prețului combustibilului la pompă în România, uitându-ne la diversele conflicte care au existat de-a lungul timpului și care au afectat exportul de țiței în zonele afectate de războaie sau alte tipuri de conflicte.
Și asta cred că e destul de ușor de înțeles pentru mulți dintre cei care citesc, fără să se informeze foarte mult asupra politicii mondiale.
„Decapitarea regimului iranian are, culmea, pentru susținătorii Republicii Islamice, și o serie de consecințe pozitive”
Reporter: Ar putea, paradoxal, o „decapitare” a regimului iranian să consolideze sistemul în loc să-l prăbușească?
Sergiu Mișcoiu: Poate că ar trebui să menționăm și faptul că, în ciuda a ceea ce spun o serie de analiști, decapitarea regimului iranian are, culmea, pentru susținătorii Republicii Islamice, și o serie de consecințe pozitive. Cel mai important este faptul că oricum ar fi fost necesară schimbarea lui Khamenei, fiindcă acesta era foarte bătrân și se vorbea despre succesiunea sa, iar fiul său dorea să moștenească această funcție, deși nu era susținut, și ar fi putut să iasă în acest fel un război civil intern între susținătorii regimului.
Ori eliminarea ambilor a reprezentat, de fapt, o tranșare a soluției. Instituțiile vor merge înainte așa cum au fost ele prevăzute atunci când Khomeini (fostul lider suprem al Iranului – n.r.) le-a înființat și mecanismul se va reproduce, sigur, sub amenințări, cu oameni care vor scădea în continuare pe capete, omorâți de israelieni sau de americani.
Dar s-a pus în mișcare un mecanism de succesiune instituțională care trebuie să-și arate viabilitatea și nu mai au acea problemă pe care o aveau anterior, atunci când exista o luptă pentru putere la cel mai înalt nivel.
Propaganda de pe rețelele sociale
Reporter: Vedem cum propaganda iraniană și cea rusă se împletesc tot mai des pe rețelele sociale din România. Cum reușesc aceștia să transforme un conflict de stat în Orientul Mijlociu într-o temă de dezbatere aprinsă la noi, care ne dezbină și ne face să nu mai avem încredere în propriile alianțe, adică în Uniunea Europeană, NATO?
Sergiu Mișcoiu: Această neîncredere nu vine de azi, de ieri, vine de mai mult timp. Terenul a fost cultivat de influencerii ruși de-a lungul anilor. Este un teren fertil, trebuie să recunoaștem, fiindcă clasa politică românească este, la rândul său, ezitantă, dogmatică, se ascunde în spatele alibiului prooccidentalismului pentru a fi la adăpost și pentru a-și atinge propriile interese.
Și mulți cetățeni nu mai sunt dispuși să acorde cec în alb oricărui politician, oricât de veros l-ar considera, doar pentru că acesta se autointitulează pro-european sau pro-occidental.
Într-adevăr, în ultimii ani, Rusia și-a pus în mișcare un sistem de propagandă foarte minuțios, iar interesele convergente ale Rusiei și Iranului s-au întâlnit în mai multe puncte.
România este doar unul dintre acestea și este unul destul de slab în comparație cu Europa Occidentală, de exemplu, sau cu America Latină, unde propaganda merge mână în mână și acolo există o victimizare a Iranului și o critică a Occidentului, care au o bază și o rezonanță destul de solidă în mințile cetățenilor.
Cum se poate apăra Europa
Reporter: Asistăm cumva la un eșec al dialogului între state? În viziunea dumneavoastră, regimul de la Teheran mai poate fi un partener de discuție? Sau am intrat într-o eră în care singura formă de comunicare dintre aceste mari puteri înseamnă, nu știu, avioane, bombe, forță militară brută? Și ce înseamnă acest lucru pentru stabilitatea politică a Europei? Și ce poate face Europa? Cum ne putem apăra?
Sergiu Mișcoiu: Regimul de la Teheran poate redeveni un interlocutor de dialog în măsura în care capitulează, practic; adică în măsura în care va fi de acord cu toate cererile formulate de Statele Unite înaintea războiului, poate și cu plăți compensatorii de tipul unor exploatări ale unor resurse de petrol sau gaze sau alte tipuri de resurse de către americani în condiții avantajoase. În felul acesta poate să redevină un partener de dialog.
Într-adevăr, în acest context este foarte greu să mai găsești punți comune, iar europenii, care au fost foarte critici și sunt foarte critici în continuare față de regimul de la Teheran, au fost prinși pe un picior greșit, fiindcă nu au fost informați de Statele Unite privind iminența declanșării acestor operațiuni, nu s-au coordonat cu americanii pentru aceste operațiuni.
Vedem că acest lucru a avut o serie de efecte, în ciuda declarațiilor triumfaliste ale lui Trump sau ale șefilor Pentagonului. Necoordonarea cu europenii a generat o vulnerabilizare a apărării bazelor internaționale, căci nu sunt doar americane, din țările Golfului. Și a vulnerabilizat, până la urmă, și capacitatea de a ataca a Statelor Unite ale Americii, tocmai fiindcă nu a existat acest dialog, această înțelegere cu europenii.
Europenii revin acum apărându-și interesele comune, pentru că nu pot fi spectatori – nici britanicii, nici francezii – văzând că bazele lor sunt atacate și că forțele armate desfășurate în diverse baze internaționale pot fi, la rândul lor, lovite de rachete balistice sau chiar de aviația iraniană.
Însă, în aceste noi condiții, cred că este cu atât mai important să ne trezim în Europa, să realizăm că apărarea Europei este, mai mult decât oricând, o afacere a europenilor și că, iată, această discontinuitate transatlantică se prelungește prin acțiunea unilaterală a Statelor Unite în Iran, neaducând deloc o contribuție la îmbunătățirea relației transatlantice.
De aceea, europenii ar trebui să fie mult mai conștienți de faptul că acum este nevoie să construiască Europa apărării, care să fie pe propriile sale picioare, să nu fie decuplată de America, dar să poată acționa în mod autonom față de America, așa cum și America, vedem, acționează în mod autonom față de Europa.
Scenariul cel mai grav
Reporter: Dacă Iranul va reuși să își impună voința în regiune în fața Occidentului, cum credeți că se va schimba harta puterii în lume?
Sergiu Mișcoiu: Nu mi se pare un scenariu foarte plauzibil. Dar, dacă acesta se va întâmpla, consecințele ar fi foarte grave, în sensul în care Iranul va deveni o putere regională cu o glorie mondială, aceea de a fi învins inamicul occidental. Ar fi imediat susținut în mod direct de către China și Rusia, care vor vedea în această ridicare a Iranului o lovitură de grație posibilă dată Occidentului.
Ar fi, de asemenea, un început de sfârșit pentru Ucraina lui Zelenski, pentru că Rusia s-ar simți și mai îndreptățită să continue până la capăt acest război, America fiind umilită – practic – într-un asemenea scenariu și, desigur, am putea asista la o expansiune neoimperialistă a acestor puteri liberale, care vor căuta să speculeze momentul favorabil. Dar, încă o dată, nu cred că un asemenea scenariu este plauzibil.
Desfășurarea acestui război pare să fie în direcția distrugerii unei bune părți a Iranului, din păcate, și nu doar a sistemelor de apărare iraniene, cu numeroase victime în Iran.
Evident, rezultatul în termenii politici este incert. Dar este posibil, chiar probabil, ca la finalul acestor operațiuni, care nu se numesc război din partea americanilor, să avem o schimbare de regim, chiar dacă regimul autoritar, dictatorial, va fi înlocuit cu o stare mai degrabă de haos și nedeterminare, chiar cu un război civil în interiorul Iranului.
Noua sperietoarea electorală
Reporter: Dacă privim în urmă, criza din Siria din 2015 a fost, la acea vreme, combustibilul care a propulsat partidele extremiste și populiste la putere în toată Europa, pentru că s-au folosit de teama noastră față de migrație. Credeți că în 2026 asistăm la un mecanism similar? Se folosește astăzi spectrul unui mare război cu Iranul ca o nouă sperietoare electorală în România, pentru a ne vinde ideea că singura cale de salvare este să ne izolăm și să ne abandonăm alianțele noastre tradiționale?
Sergiu Mișcoiu: Va exista o retorică în acest sens, însă problema majoră a susținătorilor unei asemenea variante este că ei sunt și susținătorii lui Donald Trump, sunt chiar adulatorii lui Donald Trump, iar postura va fi foarte dificilă. Nu poți să-l lauzi pe Trump și să apreciezi cu ovații prelungite regimul său din ce în ce mai iliberal din Statele Unite, dar, în același timp, să condamni atacul asupra Iranului și să consideri că alianțele ar trebui schimbate tocmai din acest motiv.
Nu cred că intervenția americană în Iran va aduce schimbări majore în politica internă a statelor europene. Această intervenție este, în schimb, de natură să îl slăbească pe Donald Trump. Vedem că procentul de susținere față de intervenție este unul mic și, în același timp, americanii nu sunt deloc convinși că Iranul reprezenta pentru Statele Unite ale Americii o amenințare atât de puternică încât să merite să se înscrie în această nouă aventură războinică, în ciuda promisiunilor de pace făcute de trei ori pe zi de Donald Trump înainte de începerea mandatului său.