Antena 3 CNN Actualitate Locale Ciucu a început inspecțiile la STB: „Sunt la autobaza Floreasca. Nu am anunțat pe nimeni că vin. Condițiile sunt execrabile”

Ciucu a început inspecțiile la STB: „Sunt la autobaza Floreasca. Nu am anunțat pe nimeni că vin. Condițiile sunt execrabile”

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 14:49 11 Feb 2026 Modificat la 14:49 11 Feb 2026
Primarul General Ciprian Ciucu în inspecție la Autobaza Floreasca a STB din Capitală, 11 februarie 2026. Sursa foto: Facebook/ PMB

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a făcut astăzi o vizită surpriză la autobaza STB Floreasca, inspectând personal condițiile de lucru ale angajaților și starea vehiculelor. Într‑un live transmis pe pagina sa de Facebook, edilul a declarat că nu a anunțat în prealabil conducerea STB sau pe alți oficiali, pentru a vedea realitatea „de pe teren”.

„Sunt la autobaza Floreasca. Nu am anunțat pe nimeni că vin. Am vrut să văd care sunt condițiile în care muncesc aici oamenii, am vorbit cu ei mai bine de o oră. Lucrurile nu arată deloc bine, condițiile sunt execrabile”, a spus Ciucu în transmisiunea live.

Postarea oficială publicată azi de Primăria Municipiului București (PMB) arată că primarul general a decis să realizeze propriul „audit” la STB după mai multe runde de discuții cu conducerea societății și cu reprezentanții ADI TPBI, considerând că doar de la angajați se poate obține o imagine reală a situației.

Nereguli la STB găsite de Ciprian Ciucu

Printre principalele deficiențe identificate în autobaza Floreasca se numără:

  • Lipsa pieselor de schimb pentru mijloacele de transport, ceea ce duce la situații în care autobuzele sunt „canibalizate” pentru piese necesare funcționării altor vehicule;
  • Condiții de lucru improprii, într‑o bază veche și degradată, unde angajații lucrează în frig, chiar și la temperaturi de ‑10°C pe timpul nopții;
  • Salarizare neatractivă, cu mecanici calificați care câștigă între 4.000 și 5.000 de lei, sub nivelul unor muncitori necalificați din alte sectoare.

Primarul a criticat faptul că, deși mijloacele de transport sunt achiziționate de Primăria Capitalei, lipsa investițiilor în infrastructură și în baza de mentenanță agravează situația și afectează activitatea zilnică a personalului.

Ciucu a subliniat că nu are nicio agendă ascunsă, iar scopul vizitei este de a salva STB de la faliment și de a îmbunătăți funcționarea transportului public. El a promis că astfel de inspecții vor continua și în alte depouri și autobaze, pentru a asculta direct problemele angajaților și a lua măsuri concretizate în planurile viitoare.

Scandal la PMB privind reorganizarea STB - PSD a respins auditul și măsurile propuse de Ciucu în CGMB

Situația dificilă a STB a fost deja subiect de discuții aprinse la nivelul Primăriei și al Consiliului General al Municipiului București, iar proiectul de majorare a tarifelor a fost respins recent, după ce PSD și AUR s-au abținut de la vot, primarul numind starea actuală „aproape disperată” pentru societatea de transport.

În ultima perioadă, Ciucu a transmis mesaje publice către angajații STB, încercând să liniștească personalul privind zvonurile despre reduceri de salarii și alte schimbări, și a explicat că prioritățile administrației vizează eficientizarea și stabilizarea bugetară a serviciului de transport.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole