Consiliul General al Municipiului Bucureşti a luat o decizie secretă la jumătatea anului trecut. Acum, mulţi bucureşteni s-au trezit că au de plătit nişte impozite de care nu aveau habar, pentru terenuri aferente imobilelor în care locuiesc. Şi sumele nu sunt deloc mici!
Primăria Municipiului București (PMB) va colabora cu Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Aerospaţială "Elie Carafoli" (INCAS), pentru dezvoltarea mobilității aeriene urbane.
"Pentru ca m-ați întrebat de ceea ce se întâmplă în fața Stadionului Steaua, de ce nu se finalizează, am dat câteva telefoane", a anunțat astăzi primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.
Primăria Municipiului București (PMP) a amendat primăria Sectorului 1 pentru nerespectarea Regulamentului de salubrizare și a frecvențelor minime. Ce sumă va plăti Clotilde Armand
Fostul director din Primăria București, Popa Bogdan Cornel, condamnat definitiv, vineri, la 11 ani și 6 luni de închisoare în dosarul în care fostul primar general a fost condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare, a ost dat și el în urmărire europeană.
31 mai 2021 este ultima zi de funcționare a Depozitului de deșeuri al Primăriei Municipiului București, operat de Iridex Group SRL. Operatorul a fost nevoit să rezilieze toate contractele de depozitare a căror data expiră azi.
Primăria Capitalei anunță că peste 2.600 de operatori, 654 de utilaje și peste 24.000 de tone de material antiderapant sunt pregătite pentru deszăpezire, după ce meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ninsori, care vizează și Bucureștiul.
Nicușor Dan a depus joi jurământul de primar general al Capitalei, după ce Curtea de Apel București i-a validat mandatul, respingând toate apelurile formulate împotriva sa.