Antena 3 CNN › Actualitate › Locale › Noile amenzi pentru maşinile parcate neregulamentar în Bucureşti şi ridicate de primării. Costă 1.000 lei s-o recuperezi în aceeaşi zi

Noile amenzi pentru maşinile parcate neregulamentar în Bucureşti şi ridicate de primării. Costă 1.000 lei s-o recuperezi în aceeaşi zi

M.P.
2 minute de citit Publicat la 19:25 30 Sep 2026 Modificat la 19:26 30 Sep 2026
masini
Noile amenzi pentru maşinile parcate neregulamentar în Bucureşti şi ridicate de primării. Sursa foto: PMB

Poliția Locală a Municipiului București a transmis, miercuri, noile reguli și tarife unice pentru ridicarea mașinilor parcate neregulamentar în Capitală. Astfel, indiferent dacă o maşină este ridicată de Poliţia Locală a PMB sau de agenţii de la sectoare, tarifele sunt unice. Pentru ridicarea unui autoturism, transport, depozitare şi eliberare în aceeaşi zi, un şofer ajunge să plătească 1.000 de lei. 

Autorităţile au precizat şi care sunt zonele din Bucureşti în care activează fiecare instituţie.

"Reguli și tarife unice pentru ridicarea mașinilor parcate neregulamentar în București. Consiliul General a aprobat, astăzi, 30 septembrie, noul regulament cadru privind ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea vehiculelor staționate ilegal pe domeniul public.

Ce se schimbă concret?

Zone de acțiune clare (PMB vs. Sectoare)

• Primăria Municipiului Bucureşti, prin Politia Locală și Compania Municipală Parking București acționează direct în Zona Centrală, delimitată de principalele artere ale inelului central.

• Zonele de interes major — Piața Unirii, Piața Universității, Piața Romană, Piața Victoriei, Centrul Vechi, Calea Victoriei și Bulevardul Magheru — sunt incluse integral în aria de acțiune a PMB.

• Primăriile de Sector (1-6) operează pe rețeaua stradală cuprinsă între limita zonei centrale și limitele lor administrativ-teritoriale.

Operare prin RTDE 

• Operarea serviciului pentru Zona Centrală este asigurată de #CompaniaParking prin serviciul RTDE (Ridicare, Transport, Depozitare și Eliberare), iar mașinile ridicate din centru vor fi depozitate pe teren de peste 25.000 mp din Splaiul Unirii 176. 

• Serviciul va funcționa 24/7h, iar locația a fost aleasă tocmai pentru proximitatea sa față de inelul central de circulație, ceea ce duce la costuri mai mici și un timp minim de transport/tranzit pentru autospecialele de ridicare de la locul intervenției din centru până la depozit.

Registru Unic & Dispecerate integrate

• Toate sesizările, dispozițiile de ridicare și statusul vehiculelor sunt centralizate într-o platformă digitală unică, la care au acces toate polițiile locale, gestionată de Poliția Locală a Municipiului București.

• Dispeceratele Poliției Locale a Municipiului București și ale sectoarelor vor funcționa 24 de ore din 24 și vor fi interconectate prin intermediul Registrului Unic. 

• Acest lucru înseamnă, de exemplu, că dacă o sesizare pentru vehicule staționate neregulamentar în Sectorul 5 ajunge la Poliția Locală București sau la Poliția Locală Sector 4, instituții care nu acționează pe zona respectivă, sistemul o redirecționează automat către sectorul responsabil, în acest caz Poliția Locală Sector 5, fără ca cetățeanul să fie retrimis la o altă instituție.

Tarife unice la nivel de Capitală

Structura de tarifare devine unitară pe tot teritoriul Capitalei, indiferent dacă ridicarea este efectuată de PMB sau de primăriile de sector:

•  Ridicare vehicule mai mici 5 tone – 400 lei

•  Ridicare vehicule mai mari 5 tone – 540 lei

• Transport vehicule mai mici 5 tone – 300 lei

• Transport vehicule mai mari 5 tone – 400 lei

• Depozitare 1-24h + eliberare – 300 lei

• Depozitare peste 24h – 150 lei/zi

• Oprirea ridicării (taxa deplasare platforma pana la locul ridicarii + taxa de manipulare) – 400 lei

• Tarif special de depozitare pentru vehiculele care intra in statutul de vehicul abandonat – 150 lei", au transmis autorităţile.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close