Antena 3 CNN Actualitate Competiție unică în România: aruncatul cu telefonul mobil. Unde se desfășoară

Competiție unică în România: aruncatul cu telefonul mobil. Unde se desfășoară

La Timișoara va fi organizată, în acest sfârșit de săptămână, o competiție inedită. Astfel, timișoreni de toate vârstele sunt așteptați să se întreacă în cadrului unui concurs de aruncat cu… telefonul mobil. Acțiunea este organizată de EcoStuff România sâmbătă, 21 mai, pe platoul din fața Muzeului Satului, la Pădurea Verde, scrie pressalert.ro.


Cei care doresc să participe la concurs, alături de cei peste 100 de aruncători, trebuie să doneze două telefoane mobile vechi, stricate sau degradate. La final, pot câștiga telefoane mobile noi și multe alte premii, în valoare totală de peste 2.500 euro. Mai mult, fiecare telefon donat este înscris la o tombolă, unde marele premiu este un smartphone.

Trei categorii de participanți vor fi în cadrul concursului: femei, bărbați și copii sub 12 ani. Primul telefon se va arunca la ora 10.30, fiecare participant are dreptul la două aruncări, freestyle. Înscrierile se fac începând cu ora 10.00, la fața locului.

În acest mod, concursul încheie campania “Reciclează-ți telefonul pentru educație”, care este una de colectare a telefoanelor mobile vechi și degradate în vederea reciclării acestora. În total, peste o mie de telefoane au fost deja strânse.

Mai mult. pe pressalert.ro.

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Vine vara în România! Prognoza meteo pentru luna iunie