Antena 3 CNN Economic Curtea Europeană de Conturi avertizează: simplificarea regulilor în viitorul buget al UE poate slăbi controlul cheltuielilor

Curtea Europeană de Conturi avertizează: simplificarea regulilor în viitorul buget al UE poate slăbi controlul cheltuielilor

A.N.
1 minut de citit Publicat la 22:34 12 Ian 2026 Modificat la 22:34 12 Ian 2026
sursa foto: Getty

Simplificarea regulilor în viitorul buget al Uniunii Europene, în special în domeniul cercetării, ar putea submina capacitatea blocului comunitar de a controla modul în care sunt cheltuite fondurile alocate, avertizează Curtea Europeană de Conturi într-un raport publicat luni, relatează Euronews.

Instituția, responsabilă de auditarea colectării și utilizării fondurilor europene, a evaluat componenta de competitivitate și cercetare din următorul buget al UE, care, în forma actuală, se ridică la 409 miliarde de euro – aproximativ o cincime din bugetul total al Uniunii, estimat la 2.000 de miliarde de euro pentru perioada 2028–2034.

Raportul subliniază că domeniul cercetării este deosebit de expus la erori, inclusiv la supracompensare, iar măsurile de simplificare, precum finanțarea pe bază de sume forfetare, necesită garanții suplimentare pentru a preveni utilizarea necorespunzătoare a fondurilor.

„Intenția Comisiei de a simplifica gestionarea financiară a UE nu ar trebui să se facă în detrimentul responsabilității, eficacității, eficienței și economiei”, concluzionează Curtea.

Agenda de „simplificare”

De la începutul celui de-al doilea mandat în fruntea Comisia Europeană, Ursula von der Leyen a promovat un amplu proces de „simplificare”, menit să reducă birocrația și să dereglementeze cadrul legislativ al UE, în încercarea de a spori competitivitatea economică a blocului comunitar.

În acest spirit, Comisia a prezentat o serie de propuneri legislative cunoscute sub numele de „Omnibus”, menite să simplifice acte legislative majore ale UE, inclusiv cele din domeniul digital și al politicilor verzi.

Această abordare a fost însă recent contestată chiar din interiorul executivului european. Vicepreședinta Comisiei Europene, Teresa Ribera, a avertizat, într-un discurs susținut la începutul lunii decembrie la think tank-ul Bruegel, că procesul de simplificare nu trebuie dus prea departe.

„Dereglementarea elimină garanții, transferă costuri către cetățeni și contribuabili, creează incertitudine și descurajează investițiile”, a declarat Ribera.

Îngrijorări similare au fost exprimate și în Parlamentul European, care dezbate în prezent arhitectura propunerilor legislative de tip „Omnibus” ale Comisiei.

Printre altele, eurodeputații au avertizat că utilizarea unor „aproximări” în aceste inițiative legislative ar putea diminua capacitatea UE de a supraveghea cheltuielile și ar îngreuna stabilirea clară a modului în care sunt utilizați banii publici.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole