Antena 3 CNN Externe Donald Trump, dezlănțuit pe rețelele de socializare, după ce a fost ironizat într-o emisiune de satiră

Donald Trump, dezlănțuit pe rețelele de socializare, după ce a fost ironizat într-o emisiune de satiră

Președintele ales al SUA, Donald Trump, ironizat într-o emisiune de satiră de actorul Alec Baldwin pentru folosirea inoportună a Twitter-ului, a răspuns sâmbătă seară chiar de pe contul său personal pe respectiva rețea de socializare, comentează AFP.

"Tocmai am încercat să mă uit la 'Saturday Night Live' — pur și simplu nu se poate vedea! Total partizană, fără umor, iar interpretarea lui Baldwin nu ar putea fi una mai proastă. Trist", a scris președintele american ales de pe contul său de Twitter.

Nu este prima dată când miliardarul reacționează prin intermediul contului său de Twitter, urmărit de 16,5 milioane de abonați, la această parodie difuzată de postul NBC în cadrul emisiunii sale săptămânale extrem de urmărite "Saturday Night Live".

În emisiunea din această sâmbătă, actorul Alec Baldwin, purtând o perucă blondă, îl ironizează pe miliardar pe cale să redistribuie un mesaj publicat de un licean, în plină reuniune cu responsabilii de securitate națională.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Donald Trump retele socializare Twitter mesaj
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia