Antena 3 CNN Actualitate Drumul distrus de viitură spre Sarmizegetusa Regia, refăcut în timp record

Drumul distrus de viitură spre Sarmizegetusa Regia, refăcut în timp record

Drumul care duce la Sarmizegetusa Regia, puternic distrus de o viitură cauzată de ploaia torențială de duminica trecută, a fost refăcut mai repede decât termenul stabilit și turiștii pot urca din nou la cetatea dacică.

Mircea Bobora, vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, a declarat pentru PRESSALERT.ro că lucrările s-au terminat cu două zile înainte de termenul preconizat. „Noi am anticipat să refacem drumul, pentru a facilita accesul turiștilor, până pe 13 august, însă muncitorii firmei care are contract de întreținere au lucrat susținut și au reușit să termine mai repede. De vineri deja turiștii au putut urca fără probleme, cu mașinile, pe drumul spre cetatea dacică”, a spus reprezentantul CJ Hunedoara. Reamintim că duminica trecută DJ 705 A a fost rupt de viituri în patru puncte.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
ANM anunţă prognoza meteo pentru Săptămâna Mare