Antena 3 CNN Externe Gafă uriașă făcută de Europol. Informații confidențiale privind anchete internaționale, ”scăpate” pe internet

Gafă uriașă făcută de Europol. Informații confidențiale privind anchete internaționale, ”scăpate” pe internet

Informaţii strânse de organizaţia de poliţie europeană Europol privind numeroase anchete internaţionale asupra unor grupări teroriste au fost difuzate accidental în mediul online, fără a fi protejate de vreo parolă, a anunţat miercuri postul de televiziune olandez Zembla, citat de Reuters. 

Europol, care contribuie la cooperarea dintre poliţiile din statele membre ale Uniunii Europene, nu a putut fi contactată pentru a comenta acest caz. 

Potrivit canalului Zembla, directorul adjunct al Europol, Wil van Gemert, ar avea cunoştinţă despre acest incident. 

Conform sursei citate, scurgerea de informaţii a fost cauzată de un fost angajat care a luat acasă dosarele, încălcând normele Europol, şi care a pus datele respective pe un hard-drive conectat la internet fără a-şi da seama că în acest fel conţinutul devenea accesibil pentru oricine. 

Informaţiile astfel difuzate online se referă la 54 de diferite anchete ale poliţiei şi includ numele şi numerele de telefon ale suspecţilor.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Europol anchete informatii internet
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu puternic în București! Degajări mari de fum, după ce o hală a luat foc | S-a transmis mesaj RO-Alert: "Evitați zona!"