Soldații de ambele părți stau în spatele gardurilor, iar între ei se află mii de mine antipersonal. De mai bine de 70 de ani, oamenii nu au pătruns într-un coridor lung de aproximativ 249 de kilometri care desparte două națiuni, Coreea de Nord și Coreea de Sud. În timp ce granițele și frontierele îi pot ține pe oameni la distanță, natura nu ține cont de astfel de reguli. Probabil tocmai de aceea, un spațiu în care oamenii pășesc rareori s-a transformat într-un refugiu surprinzător pentru plante și animale.
Zona Demilitarizată Coreeană (DMZ) a fost creată prin armistițiul care a pus capăt Războiului din Coreea în 1953. Până în prezent, aceasta rămâne înconjurată de soldați, garduri, turnuri de observație și mine antipersonal, fiind una dintre cele mai fortificate și militarizate frontiere din lume.
Pentru oameni, este unul dintre cele mai interzise locuri de pe Pământ, însă pentru fauna sălbatică este un habitat în care animalele se întorc, potrivit Times of India.
Un refugiu pentru fauna sălbatică
DMZ se întinde pe aproximativ 249 de kilometri de-a lungul Peninsulei Coreene și are o lățime de aproximativ 4 kilometri. Zona acoperă tot ceea ce se află la 2 kilometri spre nord și 2 kilometri spre sud de granița dintre cele două țări.
Deoarece accesul civil în această regiune este sever restricționat, zona a scăpat de rețeaua de drumuri, clădiri și agricultură intensivă întâlnită în alte regiuni.
Potrivit studiilor, în ultimele șapte decenii au fost identificate 6.168 de specii în zona DMZ și în împrejurimile acesteia, conform unui raport citat de AS. Aproximativ 38% dintre cele 267 de specii pe cale de dispariție de pe teritoriul Peninsulei Coreene au fost înregistrate aici.
Printre acestea se numără cerbul moscat, leoparzii, goralii cu coadă lungă și urșii negri asiatici. Se știe că vidrele se deplasează de-a lungul râurilor fără să țină cont de puternica divizare politică.
Camerele de monitorizare instalate în zone izolate au surprins chiar și un pui de urs negru, oferind dovezi că aceste animale s-ar putea reproduce în această regiune.
Însă cei mai spectaculoși locuitori ai zonei se găsesc în aer. Șapte dintre cele 15 specii de cocori existente în lume au fost observate în regiune, inclusiv cocorul japonez și cocorul cu ceafă albă, ambele specii fiind amenințate.
Potrivit Institutului de Cercetare a Ecologiei DMZ, în timp ce zonele umede din China și Japonia dispar, DMZ oferă un refugiu liniștit pentru aceste păsări migratoare.
Pe măsură ce zonele umede au dispărut în alte părți ale Asiei de Est, orezăriile și mlaștinile din apropierea frontierei au devenit locuri de popas extrem de importante.
„Zona demilitarizată este un simbol al speranței. Arată că totul poate fi restaurat”, a declarat Seung-ho Kim, directorul Institutului de Cercetare a Ecologiei DMZ, pentru Earth.Org.
Eforturi de conservare
Chiar dacă accesul oamenilor în zonă este sever restricționat, numeroase organizații sud-coreene sunt implicate în conservarea și protejarea DMZ și a viețuitoarelor sale.
„În ultimii 30 de ani, Green Korea United a desfășurat ample studii de teren în Zona de Control Civil și în regiunile de frontieră pentru a monitoriza habitatele faunei sălbatice aflate în pericol”, a declarat Dasom Lee, directorul echipei pentru conservarea ecosistemelor din cadrul Green Korea United (GKU).
Datele acumulate în urma acestor cercetări au ajutat GKU să susțină cu succes desemnarea a 70.000 de hectare de teren din zonele tampon ale DMZ drept arii protejate.
„Protejarea Zonei de Control Civil aflate la sud de DMZ în ultimii 70 de ani este rezultatul atât al protecției juridice a mediului, cât și al restricționării accesului oamenilor din cauza condițiilor militare”, a declarat Lee pentru Earth.Org.
Fotografiile realizate cu ajutorul unor camere ecologice automate instalate de Institutul Național de Ecologie oferă o privire asupra faunei sălbatice din această zonă izolată.
Cercetările de teren pot fi desfășurate doar în Zona de Control Civil (CCZ), o regiune tampon situată la sud de DMZ.
Și aici accesul publicului este puternic restricționat, însă unui număr limitat de persoane li se permite să intre și chiar să practice agricultura în interiorul zonei CCZ. Terenurile agricole sunt folosite în principal pentru cultivarea orezului.
În fiecare săptămână, Seung-ho Kim, directorul Institutului de Cercetare a Ecologiei DMZ, împreună cu voluntari ai institutului, intră în CCZ pentru a desfășura cercetări pe teren.
„În mod interesant, micile canale de apă dintre orezării adăpostesc unele dintre cele mai periclitate specii. Orezăriile sunt foarte diferite de câmpurile de orez din afara CCZ; aici există mai multe buruieni, iar metodele de cultivare sunt foarte tradiționale”, a explicat Kim, care a înființat centrul de cercetare în 2004 pentru a conserva și proteja zona prin activități de cercetare și educație.
„Testăm microhabitate care pot funcționa ca niște coridoare pentru a permite accesul unui număr mai mare de animale sălbatice. De exemplu, buruienile din orezării ar putea funcționa ca un coridor pentru cerbi, pisici de Bengal sau păsări.
Anul acesta testăm și grămezi de pietre pentru a vedea cum funcționează acestea ca microhabitat pentru mamifere mici, precum șoarecii, dar și pentru reptile și șerpi”, a explicat el.
Ecoturism
Unicitatea zonei, valoarea sa ecologică și fauna sălbatică pe care o adăpostește au atras atenția în întreaga lume.
Prezența păsărilor migratoare rare a dus la dezvoltarea unor excursii de observare a păsărilor în această regiune. Guvernul sud-coreean a dezvoltat traseul DMZ Peace Trail pentru a contribui la relansarea turismului în regiunile de frontieră și la stimularea economiei locale.
Cei care doresc să parcurgă unul dintre cele 11 trasee trebuie să treacă printr-un proces de verificare a identității și pot intra în zonă în grupuri mici, însoțite de ghizi locali.
Pentru protejarea mediului, doar anumite porțiuni ale traseelor pot fi parcurse pe jos, în timp ce restul poate fi vizitat cu autobuzul.