Antena 3 CNN Mediu Majoritatea merelor vândute în Europa conțin „cocktailuri de pesticide”, arată un raport al ONG-urilor de mediu

Majoritatea merelor vândute în Europa conțin „cocktailuri de pesticide”, arată un raport al ONG-urilor de mediu

A.N.
1 minut de citit Publicat la 18:54 29 Ian 2026 Modificat la 18:54 29 Ian 2026
Pan Europe le recomandă consumatorilor să cumpere mere ecologice sau să curețe de coajă merele obținute prin agricultură convențională înainte de a le consuma. sursa foto: Getty

Organizațiile de mediu trag un semnal de alarmă după ce au descoperit „cocktailuri toxice de pesticide” în mere comercializate în mai multe țări europene. Pan Europe, o coaliție de ONG-uri care militează împotriva utilizării pesticidelor, a analizat aproximativ 60 de mere cumpărate din 13 state europene, printre care Franța, Spania, Italia și Polonia, pentru a identifica reziduuri chimice, relatează The Guardian.

Potrivit organizației, 85% dintre probe conțineau mai multe tipuri de pesticide, iar unele mere prezentau urme de până la șapte substanțe chimice diferite.

Pan Europe le recomandă consumatorilor să cumpere mere ecologice sau să curețe de coajă merele obținute prin agricultură convențională înainte de a le consuma.

În 71% dintre cazuri, analiza a identificat pesticide clasificate printre cele mai periculoase din Uniunea Europeană, așa-numiții „candidați pentru substituire”, substanțe pe care UE intenționează să le elimine treptat cât mai rapid.

Studiul arată, de asemenea, că 64% dintre probe conțineau cel puțin o substanță din categoria per- și polifluoroalchililor, cunoscuți sub numele de PFAS sau „substanțe chimice eterne”, care se regăsesc pe scară largă în mediu și în produsele de uz zilnic.

Reziduurile de pesticide sunt permise în Uniunea Europeană sub anumite limite maxime. Cu toate acestea, Pan Europe avertizează asupra „efectului de cocktail”, situația în care consumatorii sunt expuși simultan la mai multe pesticide prezente într-un singur produs.

Martin Dermine, responsabil de rang înalt în cadrul coaliției, a criticat Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară pentru faptul că evaluează pesticidele individual, fără a lua în calcul riscurile generate de „expunerea multiplă” la mai multe substanțe.

„În acest raport arătăm că 85% dintre mere conțin mai multe reziduuri și nu știm dacă sunt sigure pentru consum sau nu”, a declarat acesta, invocând posibile legături cu cancerul și infertilitatea.

Potrivit Pan Europe, dacă aceleași mere ar fi vândute sub formă de alimente procesate pentru bebeluși, 93% dintre probe ar fi interzise, deoarece reziduurile de pesticide depășesc limitele mult mai stricte stabilite pentru copiii sub trei ani. Regulile europene sunt mai dure în cazul alimentelor pentru sugari, pentru a proteja dezvoltarea timpurie.

Merele se numără printre fructele preferate ale europenilor și sunt cele mai cultivate în Uniunea Europeană, în special în Polonia, Italia și Franța. Totodată, ele se află printre fructele tratate cel mai intens cu pesticide, utilizate în special pentru combaterea rapănului mărului, principala boală fungică a livezilor. Peste jumătate dintre numeroasele tratamente aplicate anual – în medie aproximativ 35 – vizează această afecțiune.

 

Citește mai multe din Mediu
» Citește mai multe din Mediu
TOP articole