Antena 3 CNN Externe Masacru în Fâșia Gaza: IDF a ucis 47 de oameni înfometați care așteptau la coadă să primească ajutoare. Alți 200 au fost răniți

Masacru în Fâșia Gaza: IDF a ucis 47 de oameni înfometați care așteptau la coadă să primească ajutoare. Alți 200 au fost răniți

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 14:54 17 Iun 2025 Modificat la 14:54 17 Iun 2025
Civilii infometați din Fâșia Gaza se înghesuie să primească mâncare. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images/ Ahmad Hasaballah

În timp ce atenția lumii este îndreptată spre Iran, armata israeliană (IDF) a ucis din nou zeci de oameni înfometați care aşteptau lângă un centru de distribuire a ajutoarelor umanitare din Fâşia Gaza, potrivit autorităţilor locale, citate marţi de agenţiile internaţionale de presă.

Apărarea civilă din Gaza a declarat pentru AFP că cel puţin 47 de oameni au fost ucişi de forţele israeliene şi peste 200 au fost răniţi marţi dimineaţa când mii de palestinieni se adunau pentru a primi ajutoare la Khan Younis, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al apărării civile Mahmoud Bassal a precizat că „drone israeliene au tras în oameni şi peste câteva minute tancurile israeliene au tras mai multe obuze, provocând un mare număr de martiri şi răniţi”.

Martori oculari au relatat pentru dpa că mai mulţi oameni se îndreptau pe jos, iar alţii în vehicule spre un centru de distribuire când armata israeliană i-a bombardat, într-o zonă situată între oraşele Rafah şi Khan Younis.

Informaţiile nu au putut fi verificate independent, iar armata israeliană nu a comentat deocamdată.

Fundaţia Umanitară Gaza (GHF), susţinută de Israel şi Statele Unite ale Americii, şi-a început misiunea în Fâşia Gaza luna trecută, după o blocadă israeliană de aproape trei luni asupra livrărilor de ajutor.

Misiunea sa este concepută ca o alternativă la distribuirea ajutoarelor de către Organizaţia Naţiunilor Unite şi organizaţiile internaţionale de ajutor. Aceste din urmă grupuri au criticat însă GHF.

Israelul şi SUA afirmă că distribuirea ajutoarelor umanitare de către GHF împiedică Hamas să şi le însuşească.

În mai multe rânduri au fost raportate incidente în care oameni au fost ucişi în apropierea centrelor de distribuire.

Israelul a declarat în ocazii anterioare că a deschis focul asupra unor persoane care nu urmau rutele prestabilite. GHF a afirmat la rândul său anterior că decesele au avut loc în afara zonei sale de securitate.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole