Antena 3 CNN Externe Oficialii germani şi ruşi se vor întâlni pentru a discuta situaţia din Ucraina

Oficialii germani şi ruşi se vor întâlni pentru a discuta situaţia din Ucraina

Oficialii germani şi ruşi au convenit asupra unei întâlniri rare în persoană luna viitoare, în încercarea de a reduce tensiunile politice legate de Ucraina, a declarat pentru Reuters o sursă guvernamentală germană.

de Alexandra Ionescu    |   

Consilierul pentru politică externă al cancelarului german Olaf Scholz, Jens Ploetner, şi negociatorul rus pentru Ucraina, Dmitri Kozak, au convenit să se întâlnească după o lungă conversaţie telefonică, a declarat sursa.

Întâlnirile în persoană între înalţi oficiali guvernamentali occidentali şi ruşi au fost puţine şi rare, deşi preşedintele american Joe Biden a purtat discuţii cu preşedintele Putin la Geneva în iunie anul trecut.

De la preluarea mandatului în această lună, Scholz a subliniat necesitatea unui dialog cu Rusia în legătură cu consolidarea militară a acesteia la graniţa cu Ucraina, alăturându-se în acelaşi timp aliaţilor occidentali în susţinerea sancţiunilor în cazul în care Moscova ar invada.

Criticii acuză Germania că este îndatorată lui Putin din cauza nevoii sale de gaz rusesc, atacând construcţia gazoductului Nord Stream 2 între cele două ţări, informează Mediafax.

Berlinul spune că Nordstream 2 nu are caracter politic şi că ar fi doar una dintre mai multe conducte care transportă gaz rusesc către Europa. "Obiectivul părţii germane rămâne acela de a obţine o reactivare rapidă a formatului Normandia", a declarat sursa guvernamentală germană, referindu-se la discuţiile multilaterale dintre Ucraina, Rusia, Franţa şi Germania.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ce pensie va primi un român care a muncit 35 de ani, după noua lege