Antena 3 CNN Externe Putin: Trump vorbește serios despre anexarea Groenlandei

Putin: Trump vorbește serios despre anexarea Groenlandei

A.I.
1 minut de citit Publicat la 20:48 27 Mar 2025 Modificat la 21:49 27 Mar 2025
Președintele rus Vladimir Putin crede că omologul său american, Donald Trump, a vorbit serios când a amenințat cu preluarea Groenlandei. Sursă foto: Hepta

Președintele rus Vladimir Putin a spus, într-un discurs rostit joi la Forumul Internațional Arctic, că „trebuie luate în serios” declarațiile președintelui SUA, care a amenințat că Statele Unite vor prelua Groenlanda de la Danemarca, relatează Sky News.

„Ar fi o gravă greșeală să credem că acestea sunt doar niște cuvinte excentrice ale noii administrații americane. Nu e nimic de genul acesta”, a spus Putin.

Potrivit liderului rus, planuri similare au fost anunțate pentru prima dată de Washington în anul 1860, însă o propunere de anexare a Groenlandei și Islandei a fost respinsă de Congresul american de atunci.

„Aceste planuri au rădăcini istorice adânci și este evident că SUA vor continua să își promoveze interesele geopolitice, militare și economice în Arctica. În ceea ce privește Groenlanda, cred că aceasta este o problemă ce privește două state și nu are nimic de-a face cu noi. Cu toate acestea, suntem îngrijorați de faptul că țările NATO identifică din ce în ce mai mult nordul îndepărtat ca punct de sprijin pentru posibile conflicte”, a continuat Putin.

Putin afirmă că Rusia își va apăra interesele în Arctica

La evenimentul de joi, președintele rus a indicat că țara sa își va apăra interesele în Arctica, pe măsură ce ambițiile geopolitice se intensifică în regiune.

Potrivit lui Putin, statele membre ale NATO au efectuat un număr tot mai mare de exerciții militare în nordul îndepărtat.

El a estimat că „numărul militarilor din Arctica va crește” și a adăugat că Moscova își va dezvolta capacitățile de răspuns prin modernizarea infrastructurii militare.

„Nu vom permite o încălcare a suveranității țării noastre. Ne vom proteja interesele naționale”, a avertizat liderul rus.

Cu toate acestea, el a vorbit despre potențialul de cooperare cu „state prietene, posibil și cu țări occidentale” în regiunea arctică.

„Sunt încrezător că timpul pentru astfel de proiecte va veni, cu siguranță”, a conchis el.

Presa internațională notează că Putin dorește să intensifice comerțul pe ruta maritimă nordică prin apele arctice, în timp ce țara sa vizează întărirea legăturilor comerciale în Asia, ca urmare a sancțiunilor occidentale impuse Rusiei din cauza războiului din Ucraina.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole