Rusia a lansat un atac masiv cu drone asupra orașului-port ucrainean Odesa, în timpul nopții. Cel puțin trei persoane au fost rănite, au declarat autoritățile locale, scrie Kyiv Independent.
Atacul a vizat o clădire rezidențială dintr-un cartier dens populat, a informat primarul Odesei Hennadii Trukhanov. În urma impactului au izbucnit incendii, iar mai multe apartamente au fost avariate.
Trei persoane au fost rănite și primesc îngrijiri medical, a declarat guvernatorul regional Oleh Kiper .
Atacul de la Odesa are loc în timp ce Ucraina așteaptă un răspuns la propunerea de încetare a atacurilor împotriva infrastructurii civile. Președintele Volodimir Zelenski a declarat luni că propunerea este încă pe masă și Kiev așteaptă un „răspuns clar” de la Moscova.
Zelenski a propus pentru prima dată încetarea parțială a focului pe 20 aprilie, în ultimele ore ale scurtului „armistiu de Paște” al Rusiei. În timp ce Ucraina a raportat peste 3.000 de încălcări ale armistițiului de către Rusia, Zelenski a spus că nu au fost activate alarmele de raid aerian în nicio zonă, de Paște.
Președintele a propus apoi o încetare a focului privind „orice atacuri cu drone și rachete cu rază lungă de acțiune asupra infrastructurii civile pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile cu posibilitatea de prelungire”.
Președintele rus Vladimir Putin a susținut pe 21 aprilie că este deschis să discute această propunere și că este deschis la orice inițiativă de pace. Atacul cu drone în masă împotriva civililor din Odesa marchează singurul „răspuns clar” din partea Rusiei de până acum.
Administrația Trump pune presiune pe Ucraina în această săptămână să răspundă la o propunere pe care guvernul american a făcut-o pentru încheierea războiului – SUA propun recunoașterea raptului teritorial din 2014, prin care Crimeea a fost anexată la Rusia, și angajamentul explicit că Ucraina nu va adera niciodată la NATO, potrivit unui articol din Kyiv Independent, care citează Wall Street Journal.
În cursul zilei de luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a transmis că planul de pace propus de SUA președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care exclude aderarea Ucrainei la NATO, se aliniază cu opiniile Rusiei și "satisfac" Moscova, relatează Kyiv Independent, care citează agenția de știri Interfax.
Vladimir Putin a declarat într-un interviu oferit în cursul zilei de luni că este dispus să accepte armistiţiul de 30 de zile în războiul din Ucraina, propus de Volodimir Zelenski. Totodată, liderul de la Kremlini a menţionat că va analiza atent oferta omologului său ucrainean şi va lua "deciziile adecvate" în legătură cu încetarea atacurilor cu drone şi rachete asupra infrastructurii civile din Ucraina.
Noi negocieri vor avea loc miercuri, la Londra
O încetare a focului durabilă trebuie să fie primul pas către o pace sigură, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în discursul său video de luni seară, potrivit Ukrinform.
"Ucraina îşi menţine oferta - cel puţin, de a nu lovi infrastructura civilă. Şi aşteptăm un răspuns clar din partea Moscovei. Suntem pregătiţi pentru orice discuţie despre cum să asigurăm acest lucru. Există o modalitate evidentă, cea mai simplă şi cea mai fiabilă: oprirea atacurilor cu rachete şi drone cu rază lungă de acţiune. Numai acest lucru ar asigura automat siguranţa întregii infrastructuri civile. O încetare a focului - reală şi de durată - trebuie să fie primul pas către o pace sigură şi durabilă", a declarat Zelenski.
El a spus că reprezentanţii ucraineni - atât la întâlnirile de la Paris, cât şi la întâlnirile programate săptămâna aceasta la Londra - vor avea o sarcină principală în ceea ce priveşte o încetare necondiţionată a focului. "Pacea începe în tăcere. Şi numai atunci când există o tăcere autentică şi când oamenii au încredere în întregul proces de negociere, problemele fundamentale pot începe să fie rezolvate", a spus el.
Miercuri, reprezentanţii Ucrainei, Regatului Unit, Franţei şi Statelor Unite vor purta negocieri la Londra cu privire la o încetare necondiţionată a focului, urmată de stabilirea unei păci reale şi durabile.
Potrivit Ukrinform, acest lucru a fost anunţat pe Telegram de preşedintele ucrainean. "Am vorbit cu premierul britanic Keir Starmer. O conversaţie bună şi detaliată. Deja miercurea aceasta, reprezentanţii noştri vor lucra la Londra. Ucraina, Regatul Unit, Franţa şi Statele Unite - suntem gata să avansăm cât mai constructiv posibil, la fel cum am făcut-o şi înainte, pentru a obţine o încetare necondiţionată a focului, urmată de stabilirea unei păci reale şi durabile", a declarat Zelenski.