Antena 3 CNN Actualitate Recensământ 2023: România a pierdut cel puţin 1,1 milioane de locuitori din 2011

Recensământ 2023: România a pierdut cel puţin 1,1 milioane de locuitori din 2011

România a pierdut cel puțin 1,1 milioane de persoane din populația rezidentă din 2011 până în prezent, pe fondul sporului natural negativ şi al migrației externe, principalii factori ai scăderii populației.

de Laura Dinu    |   

„Dacă ne uităm la dina­mica populației rezidente, observăm o scădere foarte ac­centuată a populației între cele două recensă­min­te: de la ultimul recen­să­mânt până în prezent avem o pierdere de cel puțin 1,1 mi­lioane de persoane la nivelul populației rezidente“, a spus Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică (INS).

La ultimul recensământ, cel din 2011, România avea o populație de 20,1 milioane de locuitori, iar în 2021, conform estimărilor INS, populația rezidentă a României a fost de 19,1 milioane de locuitori. Cel mai ridicat nivel al populației României a fost înregistrat în anul 1992, când țara avea 22,8 milioane de locuitori.

România va avea un nou recensământ al populației și locuințelor în 2023 (după ce a fost amânat din cauza pandemiei), iar INS a început deja pregătirile şi va organiza un recensământ de probă chiar în acest an, scrie Mediafax

Subiecte în articol: recensamant 2023
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Programul magazinelor mari din România, de Paște