Peste 900 de muncitori sunt dați dispăruți după ce inundații devastatoare au măturat tunelurile hidroenergetice săpate în munții Nepalului. Cei care au scăpat au înaintat ore în șir prin întuneric, agățându-se de treptele din tavan, în timp ce apa le lua hainele de pe ei. Mulți și-au pierdut prieteni și rude. „Nimeni nu vrea să se întoarcă acolo. Dar își vor prietenii înapoi”, spune unul dintre salvatori, scrie CNN.
În timp ce apa, betonul și molozul năvăleau prin întuneric, cât pe ce să-l ia pe sus, Ram Chandra s-a agățat strâns de una dintre treptele fixate în tavanul tunelului în care lucra, pe malul râului Trishuli din Nepal.
Reacția lui rapidă i-a salvat, probabil, viața.
El și micul grup de colegi alături de care se afla erau la sute de metri de ieșire.
„Apa creștea și îmi era greu să-mi mișc picioarele. Dacă i-aș fi dat drumul acelei trepte, aș fi căzut”, spun el.
A apucat o foaie de tablă ca să aibă ceva sub picioare și au tot pasat-o de la unul la altul, în timp ce înaintau centimetru cu centimetru, treaptă cu treaptă, timp de șase ore.
„Eram șase și mai târziu am mai găsit pe cineva la gura tunelului”, a povestit el. Până să iasă la suprafață, apele le luaseră hainele de pe ei.
La lumina zilei au văzut distrugerea catastrofală lăsată în urmă de inundație, cu râul încă umflat dedesubt, întunecat de moloz, gheață și mâl.
Munții de deasupra dezlănțuiseră un potop cataclismic, care a măturat totul pe o distanță de 100 de kilometri în aval, ucigând sute de oameni și îngropând comunități întregi, în cel mai grav dezastru natural care a lovit Nepalul în ultimii ani.
Printre cei dispăruți se numără peste 900 de muncitori, precum Chandra, de la numeroasele proiecte hidroenergetice care pătrund adânc în cel mai înalt lanț muntos al lumii pentru a capta energia teribilă dezlănțuită de râurile sale învolburate.
Aproximativ 279 de muncitori din domeniul hidroenergetic au fost salvați sau au reușit să se târască afară din tunelurile pline de noroi și mâl. Alții însă sunt dați dispăruți, existând temerea că au rămas prinși în interior.
La centrala hidroelectrică Trishuli 3A, echipele de căutare au lucrat toată noaptea, până duminică, forând o gaură prin care să pompeze aer și să coboare mâncare – în speranța de a lua legătura cu cineva care ar putea fi blocat în tunel.
Madan Singh Budha tocmai ieșise din tura de noapte de la tunelul numărul 2 de la Upper Trishuli, când s-a abătut potopul.
„Când m-am uitat afară, am văzut apă, așa că am început să fug în sus pe deal”, a povestit el pentru CNN, după ce a fost adus cu elicopterul din zona dezastrului, duminică. „Dealul era stâncos, cu iarbă crescută printre pietre. Ne-am prins de iarba aceea ca să ne cățărăm. Cei care n-au reușit să se cațere au fost luați de ape”.
Apoi a început căutarea disperată și confuză a colegilor lor.
Madan Singh Budha, Ram Chandra și alți aproximativ 15 muncitori hidro salvați, cu care CNN a stat de vorbă, sunt originari din Jumla, în extremul vest al Nepalului. E o regiune cu terase de porumb agățate de coaste abrupte de munte și cu sate strâns legate, care pare la o lume distanță de locul unde s-a produs dezastrul.
Fiecare om din grup pierduse o rudă sau un prieten.
La fel ca lui Chandra, multora dintre ei șuvoiul le luase până și hainele, iar acum purtau pantaloni, cămăși și sandale împrumutate, primite de la săteni atunci când reușiseră să ajungă la adăpost.
Bhakti Ram Bohara este unul dintre supraviețuitori.
După spusele lui, face parte dintr-o minoritate.
El a estimat că pe proiectul său și pe alte șantiere din apropiere lucrau în jur de 1.000 de oameni.
Doar vreo 100 dintre ei au reușit să scape.
Printre cei dispăruți se afla și cumnatul său. Lucrau în aceeași echipă, petrecând săptămâni întregi departe de familiile lor și trimițând bani acasă, în satele natale.
„Soția lui e sora mea și este însărcinată”, a spus el, izbucnind în lacrimi.
Amar Bista, ghid turistic, nu lucra la tuneluri, dar a sărit imediat la treabă când a aflat de catastrofa de la fața locului, unde lucrau zeci de rude și prieteni de-ai săi.
Să afle cine e dispărut și cine e în siguranță, și apoi să-i scoată de acolo, a fost o sarcină aproape imposibilă.
Nu mai dormise de patru zile, a spus el, stând alături de grupul pe care ajutase să-l salveze.
„Toți sunt din zona mea, știi?”, povestește el, cu lacrimi în ochi, arătând spre bărbații care stăteau tăcuți în jurul lui.
Când a ajuns la fața locului cu elicopterul, amploarea dezastrului l-a lovit din plin.
„Oamenii încă mai speră”, explică el, referindu-se la relatările din presă despre persoane salvate din zonele cel mai grav afectate. „Dar realitatea nu înseamnă nimic”.
„În multe nopți nu pot să dorm, plâng. Știi, unii dintre verii mei, dintre surorile mele, și-au pierdut copiii. Îți poți imagina, copii de vreo 18 ani”, a spus el.
În timp ce vorbea, un șuvoi neîntrerupt de elicoptere militare și civile bubuia deasupra capului, în sarcina aparent fără sfârșit de a scoate supraviețuitorii și morții. A spus că este recunoscător pentru munca autorităților.
Sus, la locul dezastrului, salvarea a cerut ceva aproape de neconceput: întoarcerea în tunelurile care le luaseră viața atâtor oameni de-ai lui.
„Nimeni nu vrea să se întoarcă acolo”, a spus el. „Dar își vor prietenii înapoi”.
Duminică seara târziu, grupul s-a urcat într-un autobuz care avea să-i ducă înapoi în capitala Kathmandu – primul pas dintr-o călătorie spre casă, spre Jumla și familiile lor, care poate dura zile întregi pe șosea.
„Vrem ca oamenii să știe că am făcut tot ce ne-a stat în putință ca să ne aducem prietenii înapoi”, a spus Amar, cu vocea tremurândă. „Chiar și trupurile lor neînsuflețite”.