Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu se plânge de birocrația din România: "De cinci luni încerc să obțin avizele ca să îmi repar acoperișul casei"

Traian Băsescu se plânge de birocrația din România: "De cinci luni încerc să obțin avizele ca să îmi repar acoperișul casei"

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că de cinci luni se luptă să obţină avizele necesare pentru a repara acoperişul apartamentului din strada Mihăileanu.

"Guvernul de tehnocraţi şi-a asumat legea salarizării, şi-a asumat debirocratizarea. Vă dau un exemplu de debirocratizare şi v-o spun sub cuvânt de onoare, este adevărat. Am vrut să repar acoperişul la casă şi mi-a trebuit întâi certificat de urbanism. Am obţinut în trei luni, sau două luni, certificat de urbanism şi acum stau de două luni să obţin autorizaţia de construire. Despre ce simplificare îmi vorbeşte domnul Cioloş? Simplificarea birocraţiei. Înţelegi? Să repar acoperişul, că plouă", a spus Băsescu duminică la România Tv.

El a adăugat că birocraţia actuală este susţinută de sistem, iar acesta "îşi creează activitate" permanent.

"Funcţionărimea bagă tot timpul sub nasul politicianului, uitaţi, să mai scoatem o hotărâre de Guvern, să mai scoatem o ordonanţă, să mai scoatem o lege, în care să ne găsim de lucru, să fim importanţi, să dăm avize, să dăm avize ca să repari acoperişul unei clădiri care nu e monument, nu e nimic. Mă prinde iarna cu plouat în casă. Am mai reparat eu, dar acum trebuie să fac o reparaţie mai consistentă. Am cinci luni de când lupt să obţin avizele să repar acoperişul. Am fost şi eu primarul Capitalei, era mult mai simplu. De ce trebuie pentru repararea unui acoperiş să iau aviz de la gaze? De ce trebuie să iau aviz de la RATB? De ce trebuie să iau aviz de la electricitate? Repar acoperişul, nu construiesc o casă. E incredibil", a menţionat fostul şef al statului.

Băsescu a mai spus că aceste reparaţii trebuie să le facă în apartamentul din strada Mihăileanu.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: casa acoperis birocratie Dacian Cioloş guvern
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu puternic în București! Degajări mari de fum, după ce o hală a luat foc | S-a transmis mesaj RO-Alert: "Evitați zona!"