Antena 3 CNN Externe Trump trimite o navă-spital în Groenlanda pentru „oamenii bolnavi care nu sunt îngrijiți”. Țara nu a cerut ajutor

Trump trimite o navă-spital în Groenlanda pentru „oamenii bolnavi care nu sunt îngrijiți”. Țara nu a cerut ajutor

Andrei Paraschiv
2 minute de citit Publicat la 09:44 22 Feb 2026 Modificat la 11:43 22 Feb 2026
Groenlanda, cu o populaţie de circa 57.000 de locuitori, nu a raportat recent necesităţi medicale semnificative care să justifice prezenţa unei nave-spital. Foto: Getty Images

Donald Trump a anunțat, sâmbătă, că Statele Unite vor să trimită în Groenlanda o navă-spital, care „îi va îngriji pe mulţi oameni care sunt bolnavi şi nu sunt îngrijiţi acolo”. Groenlanda, cu o populaţie de circa 57.000 de locuitori, nu a raportat recent necesităţi medicale semnificative care să justifice prezenţa unei nave-spital, conform dpa, potrivit Agerpres.

„Vom trimite o navă-spital excelentă în Groenlanda pentru a îngriji numeroasele persoane bolnave care nu beneficiază de îngrijire medicală acolo. Nava este deja pe drum”, a scris Trump pe Truth Social. Afirmațiile ar putea creşte tensiunile dintre SUA şi Danemarca, aliate în cadrul NATO, apreciază dpa.

Trump a ameninţat de mai multe ori în ultimele săptămâni că va anexa Groenlanda, teritoriul danez, la Statele Unite, tensionând relaţiile transatlantice. Ţări europene cum ar fi Germania, Regatul Unit sau Franţa au susţinut Danemarca şi Groenlanda, respingând ideea transformării insulei arctice în teritoriu american.

Marina militară americană dispune de două nave-spital cu câte 100 de paturi, inclusiv 80 pentru terapie intensivă, desfăşurate în general după dezastre naturale cum ar fi cutremurele sau uraganele, precum şi pentru asistenţă în porturi din SUA la apogeul pandemiei de coronavirus.

Groenlanda, cu o populaţie de circa 57.000 de locuitori, nu a raportat recent necesităţi medicale semnificative, care să justifice prezenţa unei nave-spital. Sistemul de sănătate public include clinici şi spitalul Regina Ingrid din Nuuk pentru cazurile complexe, iar ocazional au loc evacuări ale pacienţilor către Danemarca.

Nu este clar dacă misiunea anunţată de Trump a fost coordonată cu guvernul danez sau cu autorităţile autonome groenlandeze şi nici calendarul desfăşurării. Navele-spital dispun de echipaje minimale în timp ce stau la ancoră, de aceea mobilizarea efectivelor complete nu poate se poate realiza imediat.

Ministrul danez al apărării respinge ideea

Ministrul danez al apărării, Troels Lund Poulsen, a reacţionat duminică la anunţul preşedintelui american, afirmând că insula arctică din componenţa Regatului Danemarcii „nu are nevoie de o astfel de iniţiativă”, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„Populaţia groenlandeză primeşte îngrijirle medicale de care are nevoie. Le primeşte fie în Groenlanda, fie, dacă e nevoie de un tratament special, în Danemarca. Nu este deci cazul să fie nevoie de o iniţiativă sanitară specială în Groenlanda”, a declarat Poulsen televiziunii daneze DR.

AFP arată că în teritoriul arctic autonom, la fel ca în întreg regatul danez, accesul la asistenţa medicală este gratuit. Chiar la începutul acestei luni, guvernul groenlandez a semnat un acord cu Copenhaga pentru ameliorarea tratamentului insularilor în spitalele de pe continent.

Poulsen a remarcat că Trump trimite tot timpul mesaje scurte despre Groenlanda, ceea ce constituie „fără îndoială expresia noii normalităţi instalate în politica internaţională”.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole