Antena 3 CNN Externe A fost condamnat la 30 de ani de închisoare. Ce a făcut acest bărbat

A fost condamnat la 30 de ani de închisoare. Ce a făcut acest bărbat

de M.Z.    |   

Un bărbat din statul american Ohio a fost condamnat luni la 30 de ani de închisoare pentru tentativa de a comite un atac cu bombă şi arme de foc asupra clădirii Capitoliului şi pentru că este simpatizant al grupării Stat Islamic, transmite Reuters 

Christopher Cornell, în vârstă de 22 de ani, fusese arestat în ianuarie 2015. Plănuia să se ducă la Washington şi să atace clădirea ce găzduieşte Congresul american, chiar în timp ce preşedintele Barack Obama îşi rostea discursul privind starea naţiunii. 

În august, Cornell a pledat vinovat la acuzaţiile de tentativă de a ucide oficiali guvernamentali, posesie de armament de foc cu intenţia de a o folosi pentru a ucide şi tentativă de a oferi susţinere materială unei organizaţii teroriste străine. El este doar unul dintre americanii reţinuţi în ultimii doi ani pe teritoriul SUA şi acuzaţi că plănuiau fie să sprijine gruparea Statul Islamic, fie să i se alăture. 

”Allah deţine puterea, nu acest judecător”, a spus condamnatul la ieşirea din instanţă. 

Procurorii au demonstrat că bărbatul studiase materiale despre cum se alcătuiesc bombele, cumpărase două puşti semiautomate şi 600 de cartuşe cu muniţie ca parte a planului său de a comite atacul.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Ohio atac cu bomba
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Daniel Baciu anunță o schimbare majoră pentru toți pensionari