Antena 3 CNN Externe Un student suspectat că plănuia un atac la un târg de Crăciun din Polonia a fost reținut

Un student suspectat că plănuia un atac la un târg de Crăciun din Polonia a fost reținut

R.M.
<1 minut de citit Publicat la 12:08 16 Dec 2025 Modificat la 12:08 16 Dec 2025
Studentul pregătea „un atac în masă” la un târg de Crăciun din Polonia / foto: Getty Images

Serviciile poloneze de securitate au reţinut un student suspectat că pregătea „un atac în masă” la un târg de Crăciun, a declarat marţi Jacek Dobrzynski, un purtător de cuvânt al serviciilor speciale din Polonia, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Mateusz W., student la universitatea catolică din Lublin, voia să comită un atac folosind explozibili şi plănuia să se alăture unei organizaţii teroriste, a spus el.

„Scopul atacului criminal era să intimideze multe persoane şi să susţină Statul Islamic. În timpul investigaţiei, ofiţerii Agenţiei de securitate interne au confiscat dispozitive de date şi obiecte legate de islam”, a postat Dobrzynski pe platforma X.

Parchetul l-a pus sub acuzare pe Jacek Dobrzynski pentru „efectuarea de acţiuni pregătitoare pentru a comite un atac terorist care ar fi putut duce la moartea sau rănirea gravă a multor oameni”.

„Mai mult, a făcut paşi pentru a stabili contactul cu o organizaţie teroristă, inclusiv obţinând sprijinul acesteia în organizarea atacului”, se menţionează în comunicat.

Autorităţile nu au furnizat în primă fază mai multe amănunte despre suspect, care a fost plasat în detenţie pentru o perioadă preliminară de trei luni.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole