Antena 3 CNN Externe Un tren a deraiat în Franța: Sunt 44 de răniți, inclusiv o tânără în stare critică

Un tren a deraiat în Franța: Sunt 44 de răniți, inclusiv o tânără în stare critică

George Forcoş
<1 minut de citit Publicat la 08:54 12 Sep 2026 Modificat la 08:54 12 Sep 2026
Trenul regional, care circula între oraşele Rouen şi Caen din Normandia, a deraiat în apropierea localităţii Cleon. FOTO: Profimedia Images

Deraierea unui tren în nord-vestul Franţei, vineri seara, s-a soldat cu 44 de răniţi, între care o tânără care a fost transportată cu elicopterul la spital în stare critică, au anunţat autorităţile locale citate de AFP, potrivit Agerpres.

Trenul regional, care circula între oraşele Rouen şi Caen din Normandia, a deraiat în jurul orei 19:45 (17:45 GMT) în apropierea localităţii Cleon, declanşând o amplă operaţiune de intervenţie la care au participat 130 de pompieri, cinci echipe medicale şi 80 de vehicule.

Procurorul din Rouen, Sebastien Gallois, a anunţat că o pasageră în vârstă de 18 ani a fost transportată cu elicopterul la spital în stare critică, în timp ce alte 43 de persoane au primit îngrijiri pentru răni mai puţin grave. El a precizat că poliţia judiciară a deschis o anchetă.

Magistratul a menţionat că testele pentru alcool şi droguri efectuate asupra mecanicului de tren au ieşit negative.

Cauza accidentului nu este deocamdată cunoscută. "Ancheta va fi de durată", a avertizat procurorul adjunct Marie-Valerie Albert, în cadrul unei conferinţe de presă.

Compania naţională de căi ferate, SNCF, a subliniat că va oferi "cooperare deplină şi transparenţă totală" în cadrul anchetei.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole