Antena 3 CNN Actualitate Viorica Dăncilă, după CEx PSD: Continuăm guvernarea. E o decizie de neînțeles din partea ALDE

Viorica Dăncilă, după CEx PSD: Continuăm guvernarea. E o decizie de neînțeles din partea ALDE

Viorica Dăncilă a făcut declarații după decizia ALDE de a părăsi coaliția de guvernare. Premierul susține că PSD va continua guvernarea.

”Am vrut să discut cu fiecare președinte de organizație, să vedem opinia din teritoriu. În unanimitate colegii au susținut că trebuie să continuăm guvernarea. Avem responsabilitate față de cei care ne-au acordat votul în 2016. Avem responsabiltiate pentru implimintarea porgramului de guvernare, o responsabilitatea pe care ne-am asumat-o împreună cu ALDE. E foarte importat pentru noi ceea ce se întâmplă cu România.

Vom numi miniștri iterimari dacă cei din ALDE își vor da demisia. Pentru noi e o decizie de neînțeles din partea ALDE. Am încercat să vedem ce stă în spatele acestei decizii. 

Programul de guvernare e cel cu care PSD și ALDE a venit în fața românilor. Înțelegeam dacă ieșeau din coaliție dacă Tăriceanu hotăra să candideze la prezidențiale”, a spus Dăncilă.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”