Ana Iorga

Astăzi vorbim despre un articol vestimentar. Cardiganul. E jacheta tricotată cu nasturi în față pe care o poartă și bărbații, și femeile. Denumirea a intrat în română din franceză și din engleză, termenul este englezesc la origine.

E bine să fii azi asertiv, cel puțin asta citim peste tot. Cum să ai un comportament asertiv, un stil asertiv, beneficiile asertivității. Pe scurt, asertiv în româna actuală se folosește cu un sens nou din engleză. Să fii direct, relaxat, onest, încrezător, ferm, puțin din toate, adică nici agresiv în relațiile cu ceilalți, dar nici fleț.

Cum vi se pare exprimarea ”undeva peste două ore” sau ”undeva la ora 10:00”? Mi-ați scris, în câteva rânduri, că exagerăm la știri cu folosirea lui ”undeva” în aceste formulări unde exprimă aproximarea orei. Totuși, este ceva curent și corect și vedem astăzi câteva exemple, în care adverbul ”undeva” sugerează aproximarea și în alte contexte, nu doar în acestea, care vă spun deja de la început că sunt corecte.

Auzim mereu la știri și în discursul persoanelor publice și chiar pe platforma națională de vaccinare: record de infectări, record de infectați. În contextul pandemiei, oamenii se referă, de fapt, la cel mai mare număr de infectări, cel mai mare număr de infectați la un moment dat.

Cum e corect? "Imperios necesar" sau "impetuos necesar"? M-a întrebat cineva zilele trecute pe Facebook. E o situație tare interesantă aici. Ambele cuvinte folosite aici adverbial cu rol de superlativ, întărire seamănă destul de mult și ca formă și ca sens. Absolut necesar vrem să spunem, de fapt. Vedem împreună care e varianta care circulă în româna actuală și dacă discutăm în acest context de corect versus incorect.

Ana Iorga a vorbit, vineri, în rubrica Pe cuvânt, despre apariția cuvântului mandatoriu, cum a apărut acesta în limba română și dacă se utilizează sau nu.

Se vorbește de ani buni în presă despre femeia asumată. Orice femeie independentă, responsabilă, echilibrată, împăcată cu felul în care arată. E corect folosit participiul verbului aici? Nu tocmai, dacă e să judecam strict dupa definiția verbului din dicționar.

Aţi auzit poate: "o discutie legat de moțiune", "ultima decizie legat de banii românilor", "o problemă referitor la buget". "Legat de", "referitor la" apar cu o formă invariabilă, deşi ar trebui să se acorde cu substantivul regent

Azi vorbim despre hiat. 2 vocale pronunţate succesiv în silabe diferite, ele făcând parte din acelaşi cuvânt sau din cuvinte diferite. Tendinţa românei este spre evitarea hiatului atunci când acesta apare la alăturarea a două cuvinte diferite: elidăm o vocală şi punem cratimă.

A aparut un nou cuvânt. Festivalier. Participantul la festival, împătimitul de concerte, cam asta pare să fie. Nu e cu acest sens în dicţionare, dar e foarte frecvent în presă. Să vedem mai multe exemple. 

Controverse tot mai mari în jurul înmormântării lui Ion Caramitru. Trupul regretatului actor nu a fost ridicat încă de la spital, iar familia dorește cât mai multă discreție.

Atât de multe cuvinte englezeşti preluăm în română, nu mai e niciun secret asta. Cei mai tineri nici nu-şi dau seama, părinţii şi bunicii noştri în schimb sunt uneori dezorientați sau de-a dreptul revoltați pentru că au senzația că dispar pur și simplu cuvinte românești vechi, frumoase, perfect adecvate și sunt înlocuite cu termeni din engleză.

Aţi auzit verbul "a aspecta"? Sau adjectivul "aspectat", provenit de la acest verb? Eu l-am auzit foarte des şi mai cu seamă într-un anumit tip de discurs. La horoscop.

Spunem uneori în grabă în româna mai relaxată "cinspe" și "cinzeci". Și e în regulă. A-nțeles toata lumea. Dar daca nu-i aşa de mare grabă şi dacă ne pasă un pic mai mult cum vorbim, atunci cum ar trebui să pronunţăm corect numeralele în româna literară.

Auzim frecvent: "Nu mă risc. Te-ai riscat? Te risti?" sau: "Mă repet. Te repeti." E corect să spunem: mă risc şi mă repet? Nu este. Tiparul sintactic al acestor verbe este diferit. 

Repondent sau respondent? Cine este cel care răspunde la întrebările dintr-un chestionar sau dintr-un sondaj de opinie? Vorbim foarte des despre sondaje şi avem mereu această ezitare între cele două cuvinte.

Cum spunem corect: consumism sau consumerism? Nevoia aceasta din zilele noastre de a cumpăra tot mai mult. Am auzit şi consumism, şi consumerism. Ambele circulă în română cu acest sens, nevoia de a consuma, de a cumpăra excesiv. Dar niciunul nu este deocamdată în DEX sau în DOOM.

Ajungem să spunem în presă că "victima a suferit mai multe lovituri la nivelul capului" sau că "prezintă fracturi la nivelul coloanei vertebrale". E un limbaj specializat al medicilor, pe care îl preiau apoi întocmai politiştii, procurorii, jandarmii ca să nu gresească, să nu spună altceva decât diagnosticul dat de medic.

Citeam zilele trecute declaraţia unui specialist în economie pe site-ul ziarului Cotidianul. Spunea aşa: "Noi suntem o ţară care am început să legiferăm şi să scoatem la lumină faptul că noi trăim din împrumuturi." De la acest enunţ pornim astăzi şi vorbim despre acordul corect pe care trebuie să îl facem în subordonată când avem un subiect exprimat prin relativul "care".

E aşa de cald afară că ne-ar prinde bine niste "bani gheată". Bani cash adică, am spune cu o formulă mai actuală. Nu sunt nişte bani răcoritori, dar nu arată rău deloc imaginea asta. De unde vine însă expresia bani gheată?